Update Guvernul Bolojan a avut prima ședință. A adoptat o OUG și a trimis în Parlament un proiect de lege
Miniștrii Cabinetului condus de Ilie Bolojan s-au întâlnit luni seară, la Palatul Victoria, la prima ședință de Guvern după învestire.
UPDATE 22:50 Ședinta Guvernului s-a încheiat, iar Executivul a transmis un comunicat despre ce măsuri a stabilit.
Proiect de lege
1. PROIECT DE LEGE privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe
"Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul de lege prin care sunt stabilite domeniile în care Executivul va putea emite ordonanţe simple pe perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a legii şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de a doua sesiune ordinară a anului 2025.
Astfel, Guvernul va putea reglementa în următoarele domenii de activitate: finanțe și economie, dezvoltare, lucrări publice și administrație, agricultură, muncă și solidaritate socială, digitalizare, sănătate, transporturi și infrastructură, mediu, afaceri externe, activități consulare și investiții străine, investiții și proiecte europene, cultură și în ceea ce privește prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege.
Proiectul de lege va fi transmis Parlamentului cu solicitarea de a fi dezbătut și aprobat în procedură de urgență."
Ordonanță de urgență
1. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale
"Ordonanța de urgență adoptată în ședința de astăzi transpune în legislația de organizare a Executivului Hotărârea adoptată de Parlament pentru acordarea încrederii Guvernului.
Astfel, la nivelul Guvernului își vor desfășura activitatea cinci viceprim-miniștri, dintre care doi viceprim-miniștri cu portofoliu și trei viceprim-miniștri fără portofoliu. Atribuțiile viceprim-miniștrilor fără portofoliu se stabilesc prin decizie a prim-ministrului.
De asemenea, potrivit actului normativ, un viceprim-ministru fără portofoliu coordonează instituțiile publice și structurile din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, un viceprim-ministru fără portofoliu coordonează reforma statului și procesul de eficientizare a activității instituțiilor publice, și, totodată, viceprim-miniștrii fără portofoliu avizează proiectele de acte normative care au impact bugetar, conform deciziei prim-ministrului."
Prima ședință a Guvernului Bolojan
Miniştrii cabinetului Ilie Bolojan au plecat de la Palatul Cotroceni, unde a avut loc ceremonia de învestitură, la Palatul Victoria, unde se desfăşoară, luni seară, prima şedinţă de Guvern.
Prima reuniune a noului Executiv a început la ora 21:00.
Membrii Guvernului condus de Ilie Bolojan au depus, luni seară, jurământul de învestitură, la Palatul Cotroceni. "O să fie un drum lung. Sunt optimist că o să ajungem să construim societatea care să aibă încredere în autorităţi şi, prin asta, în ea însăşi", a declarat preşedintele Nicuşor Dan, la ceremonie.
"Am încredere că în colaborare cu preşedintele României, sprijinindu-ne în Parlament, vom putea trece ţara noastră prin această perioadă dificilă", a afirmat, la rândul său, premierul Ilie Bolojan.
Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost votat, luni, de plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, cu 301 voturi pentru şi 9 voturi împotrivă.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰