Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Încă şase pacienţi cu COVID-19, aflaţi în stare critică, sunt transportaţi marţi la spitale din Germania

O aeronavă C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, va face marţi o misiune de transport umanitar, pe ruta Bucureşti-Hamburg pentru a tansporta şase pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, aflaţi în stare gravă. Deja luni alţi şase pacienţi au fost duşi la tratament în Germania, miercuri urmând să fie transportaţi încă şase, notează news.ro.

de Redactia Observator

la 02.11.2021 , 09:08

Încă şase pacienţi cu COVID-19, aflaţi în stare critică, sunt transportaţi marţi la spitale din Germania

”O aeronavă C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, va efectua marţi, 2 noiembrie, o misiune de transport umanitar, pe ruta Bucureşti –Hamburg (Germania), a şase pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, aflaţi în stare gravă”, anunţă MApN.

Echipa medicală care va monitoriza pacienţii pe timpul zborului este formată din specialişti din cadrul SMURD Bucureşti, iar transportul pacienţilor de la unităţile spitaliceşti către aeroport va fi realizat cu ambulanţe ale SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov. Şase pacienţi cu infecţie COVID-19, aflaţi în stare critică, dar stabilă, au fost deja rransferaţi, luni, la spitale din Germania, cu o aeronavă a Forţelor Aeriene germane.

18 pacienţi urmează să fie transferaţi în Germania

Articolul continuă după reclamă

"Până miercuri vom transfera un număr de 18 pacienţi critici în spitale din Germania, în urma unui acord", a anunţat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.

"Astăzi, 1 noiembrie 2021, un număr de 6 pacienţi infectaţi cu SARS-Cov-2 sunt transferaţi în 4 unităţi medicale din oraşele Koblenz, Bochum, Bergisch-Gladbach şi Krefeld din Germania pentru asistenţă medicală. Este vorba despre 6 pacienţi în stare critică, intubaţi, stabili, aflaţi în unităţi sanitare din Bucureşti care necesită tratament de specialitate în secţii de anestezie şi terapie intensivă", a anunţat Ministerul Sănătăţii luni.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Sănătate » Încă şase pacienţi cu COVID-19, aflaţi în stare critică, sunt transportaţi marţi la spitale din Germania