Video România, țara cu cele mai multe cazuri de tuberculoză din Europa. Programul de depistare a bolii începe în 11 judeţe
Programul de depistare activă a tuberculozei începe în 11 judeţe din România, au anunţat ieri oficialii. Potrivit Ministerului Sănătăţii, România continuă să înregistreze cele mai multe cazuri de tuberculoză dintre toate statele din Uniunea Europeană.
Programul va începe în 11 județe: Consanța, Tulcea, Galați, Vaslui, Iași, Neamț , Botoșani, Suceava, Maramureș, Satu Mare și Sălaj. Astfel, Ministerul Sănătății are ca scop depistarea precoce a acestei boli și aplicarea unui diagnostic cât mai corect și un tratament adecvat.
România este țara care are cele mai multe cazuri de tuberculoză din Europa
Ministerul Sănătății speră să scadă astfel gradul de răspândire a acestei boli în comunități, să crească șansele de vindecare a persoanelor depistate pozitiv și, în același timp, să scadă gradul de a rămâne cu sechele în urma infestării cu o astfel de boală.
De acest program se vor ocupa echipe mobile ale Direcților de Sănătate din aceste județe, care vor merge în zonele defavorizate, în zonele cunoscute ca fiind cu risc, unde vor testa persoanele de peste 18 ani. Cei care sunt depistați ca fiind posibili suspecți, vor fi trimiși către spitalele de pneumoftiziologie, unde vor primi tratament, indiferent că sunt persoane asigurate medical și indiferent de cetățenia pe care o au.
Astfel, în acest program, Ministerul speră să scadă gradul de răspândire. România, în continuare, este țara care are cele mai multe cazuri de tuberculoză din Europa. În perioada pandemiei, numărul acestor cazuri a scăzut cu o treime, asta pentru că probabil nu au fost depistate aceste persoane și din cauza temerii și fricii oamenilor de a merge la spitale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰