Observator » Ştiri sociale » 8 ianuarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului

8 ianuarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului

Pe 8 ianuarie 1935 s-a născut cântăreţul american Elvis Presley Pe 8 ianuarie 1935 s-a născut cântăreţul american Elvis Presley - Profimedia
Redactia Observator | Timp citire: 4 minute
Publicat la 07.01.2025, 12:01 | Modificat la 07.01.2025, 12:00

Prezentul este, poate, cel mai important, dar una dintre cele mai importante idei din viaţă este să nu ne uităm trecutul aşa că vă invităm să aflaţi ce evenimente deosebite s-au petrecut pe 8 ianuarie de-a lungul timpului.

Indiferent că vorbim despre evenimente istorice, evenimente deosebite, naşteri sau decese, trebuie spus că fiecare dată din calendar punctează automat la fiecare dintre capitolele menţionate.

Iar ziua de 8 ianuarie nu face notă discordantă, astfel că noi vă invităm să parcurgeţi mai jos, pe repede-înainte, câteva dintre cele mai importante evenimente care s-au petrecut de-a lungul timpului la data menţionată.

Evenimente petrecute pe 8 ianuarie 

Articolul continuă după reclamă

Pe 8 ianuarie 1849 are loc masacrul de la Aiud, în care revoluționarii români au ucis peste 600 de civili maghiari. Pe 8 ianuarie 1864 este deschisă școala preparandală din Iași, sub conducerea lui Titu Maiorescu. Printre cursanții înscriși în anul întâi se află și Ion Creangă. Pe 8 ianuarie 1892 are loc la Sibiu conferința extraordinară a Partidului Național Român, care decide elaborarea unui Memorandum către împăratul Franz Joseph I, cuprinzând toate revendicările românilor ardeleni. Pe 8 ianuarie 1944 are loc procesul de la Verona, în care au fost judecați 18 membri ai Marelui Consiliu Fascist Italian. O parte dintre aceştia au fost executați ulterior, la 12 ianuarie 1944. Pe 8 ianuarie 1958, americanul Bobby Fischer a câștigat primul lui campionat național de șah, la vârsta de 14 ani. Pe 8 ianuarie 1959, Charles de Gaulle este proclamat primul președinte al celei de-a cincea Republici Franceze. Pe 8 ianuarie 1964, președintele Lyndon B. Johnson declară „Războiul sărăciei” în Statele Unite ale Americii. 

Pe 8 ianuarie 1977, trei bombe explodează la Moscova, Uniunea Sovietică, în 37 de minute, ucigând șapte oameni. Atentatele sunt atribuite unui grup separatist armean. Pe 8 ianuarie 1990, Tribunalul Municipiului București autorizează funcționarea primului partid politic din România post-comunistă, PNȚCD, continuator al partidului istoric interzis în 1947. Pe 8 ianuarie 1996, un avion cargo Antonov An-32 se prăbușește într-o piață aglomerată din Kinshasa, Zair, ucigând până la 223 de persoane la sol. Pe 8 ianuarie 2003, zborul Turkish Airlines 634 se prăbușește lângă aeroportul Diyarbakır, Turcia, ucigând întregul echipaj și 70 din cei 75 de pasageri. Şi tot pe 8 ianuarie 2003, zborul Air Midwest 5481 se prăbușește pe aeroportul Charlotte-Douglas, în Charlotte, Carolina de Nord, ucigând toate cele 21 de persoane de la bord. Pe 8 ianuarie 2016, Joaquín Guzmán, El Chapo, considerat cel mai puternic traficant de droguri din lume, este recapturat după evadarea sa dintr-o închisoare de maximă securitate din Mexic. Tot pe 8 ianuarie 2016, zborul 294 West Air Sweden se prăbușește în apropierea lacului de acumulare suedez Akkajaure, ambii piloți, singurii oameni de la bord, fiind uciși. Pe 8 ianuarie 2020, zborul Ukraine International Airlines 752 se prăbușește imediat după decolare pe Aeroportul Internațional Imam Khomeini din Teheran. Toți cei 176 oameni de la bord sunt uciși. Pe 8 ianuarie 2023, în timpul pandemiei de COVID-19, China își redeschide granițele pentru vizitatorii internaționali, marcând sfârșitul restricțiilor de călătorie care au început în martie 2020.

Naşteri pe 8 ianuarie 

O mulţime de personalităţi s-au născut într-o zi de 8 ianuarie, de-a lungul timpului, de la generalul rus Pavel Kiseleff, guvernator al Principatelor Române, născut pe 8 ianuarie 1788, sau politicianul român Iuliu Maniu, născut pe 8 ianuarie 1873, şi până la regizorul român Manole Marcus, născut pe 8 ianuarie 1928, cântăreţul american Elvis Presley, născut pe 8 ianuarie 1935, sau matematicianul şi fizicianul britanic Stephen Hawking, născut pe 8 ianuarie 1942.

Mai spre zilele noastre, într-o zi de 8 ianuarie s-au născut personalităţi precum muzicianul şi actorul englez David Bowie, născut pe 8 ianuarie 1947, cântăreţul american R. Kelly, născut pe 8 ianuarie 1969, fotbalistul român Adrian Mutu, născut pe 8 ianuarie 1979, sau dictatorul nord-coreean Kim Jong-un, născut pe 8 ianuarie 1984.  

Pe acelaşi subiect

Decese pe 8 ianuarie 

Într-o zi de 8 ianuarie şi-au pierdut viaţa, de-a lungul timpului, personalităţi precum exploratorul italian Marco Polo, decedat pe 8 ianuarie 1324, astronomul şi fizicianul italian Galileo Galiei, decedat pe 8 ianuarie 1642, poetul francez Paul Verlaine, decedat pe 8 ianuarie 1896, sau politicianul francez François Mitterrand, decedat pe 8 ianuarie 1996.

România i-a pierdut, într-o zi de 8 ianuarie, pe generalul Stan Poetaş, decedat pe 8 ianuarie 1919, compozitorul Dumitru Kiriac-Georgescu, decedat pe 8 ianuarie 1928, operatorul şi regizorul de film Iosif Bertok, decedat pe 8 ianuarie 1972, savantul Alexandru Elian, decedat pe 8 ianuarie 1998, sau inginerul agronom Iancu Ţucărman, decedat pe 8 ianuarie 2021.