Doi angajați ai unor bănci din București s-au apucat de produs brânză în apropiere de Sighișoara (Video)
Socoteala de acasă nu se potrivişte cu cea din târg. O dovadă sunt doi bancheri care şi-au cumpărat o proprietate la ţară pentru anii de pensie. Locul însă i-a cucerit pe cei doi soţi într-atât, încât au renunţat la salariile mai mult decât confortabile din Capitală pentru brânza maturată. Foştii bancheri au ridicat lângă Viscri o gospodărie în toată regula, iar produsele lor ajung acum în toată ţara.
- Oana și Adrian au renunțat la stresul din București pentru viața simplă de la țară.
Adrian Udrea, producător brânză: E un fel de tezaur aici dacă vrei, da? Laptele se păstrează sub forma roţii ăsteia de brânză.
Un tezaur pentru care Oana şi Adrian Udrea au renunţat la aproape totul. Până nu de mult, cei doi soţi lucrau în bănci, în Bucureşti, şi aveau şi funcţii de conducere.
La Meşendorf, un mic sat săsesc, situat între Braşov şi Sighişoara, îşi cumpăraseră o casă veche, unde se mai refugiau atunci când aveau nevoie de puţină linişte.
Oana Udrea, producător brânză: Ideea de a continua să tragi acolo serios, să-ţi faci treaba aşa cum trebuie şi s-alergi aici în weekend nouă nu ni s-a mai potrivit, era clar că nu se potriveşte.
Peisajul din sat i-a cucerit rapid, aşa că imediat după renovarea casei, au luat o decizie radicală.
Oana Udrea, producător brânză: Am cumpănit bine, şi-am hotărât să ne mutăm. Am lichidat absolut tot ce aveam în Bucureşti. Deci noi nu mai avem absolut nicio legătură cu oraşul, decât eventual prieteni, tata mai stă acolo, altfel nicio legătură, am lichidat inclusiv pilonul trei. Ideea noastră a fost că o să venim aici atunci când om ieşi la pensie.
Vechea şură a casei a fost transformată într-un loc prietenos pentru bicicliștii și turiștii care trec prin zonă. Toţi se pot opri să se odihnească și să guste bucate tradiționale şi naturale. Pentru că soţii Udrea au pus pe picioare şi o mică afacere. Fac brânză maturată din laptele vacilor crescute de vecini. Produsul lor ar putea concura oricând cu renumita brânză elveţiană, spun cei care le-au trecut pragul casei.
Adrian Udrea, producător brânză: Le maturăm în vin sau în bere artizanală, mai facem cu piper verde şi cu neghinică, toamna facem cu trufe culese de pe dealurile şi pădurile din Meşendorf.
Adrian Udrea, producător brânză: Viaţa noastră s-a schimbat în bine, suntem liniştiţi chiar dacă curtea e plină mai tot timpul de biciclişti, de oameni care vin să cumpere brânză, de oameni care vin să mănânce, de oameni care pur şi simplu vor să-şi facă o poză în şura asta sau pe pista de biciclete.
Liniştea din Meşendorf a fost mai preţioasă decât cariera din Capitală. Acum, din afacerea cu brânză, oamenii câştigă suficient cât să trăiască o viaţă simplă şi autentică la sat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰