Antena Meniu Search
x

Martorii sunt ÎNGROZIŢI! Atacul câinilor asupra unui copil de 8 ani, la Turda, devastator: "Trăgeau de el să îl muşte, să îl distrugă, să îl mănânce"

Caz şocant în judeţul Cluj. Un copil se zbate între viaţă şi moarte după ce 4 câini l-au sfâşiat. Rănile sunt atât de grave încât până şi medicii au rămas uluiţi. A fost nevoie de o intervenţie chirurgicală care a durat mai bine de 6 ore.

Vezi și

Caz şocant în judeţul Cluj. Un copil se zbate între viaţă şi moarte după ce 4 câini l-au sfâşiat. Rănile sunt atât de grave încât până şi medicii au rămas uluiţi. A fost nevoie de o intervenţie chirurgicală care a durat mai bine de 6 ore.

"Efectiv i-a secţionat mâna. Atât de tare l-au muşcat, că i-au secţionat osul." Atacul sângeros a avut loc în curtea unei firme din Câmpia Turzii. Băiatul, în vârstă de 8 ani, a intrat acolo, moment în care 4 câini au sărit pe el şi l-au sfâşiat. Oamenii care erau în zonă au auzit ţipetele copilului. Iar când au văzut oroarea, au sunat la 112.

"Erau rupte hainele, l-au tras câinii. L-au băgat în boscheţii ăia, între brazi. Era copilul jos, între patru câini, trăgeau de el să îl muşte, să îl distrugă, să îl mănânce.", povesteşte unul dintre martori.

Copilul a ajuns în stare critică la spitalul de urgenţă din Cluj Napoca. Medicii care l-au preluat au rămas înmărmuriţi de starea în care era: "Se vedeau structuri vasculare, ca la anatomie. Chirurgul nostru, care are o experienţă de 15 ani, a spus că nu a mai văzut aşa ceva."

După o operaţie care a durat mai bine de 6 ore, doctorii au reuşit să oprească sângerarea şi să închidă plăgile. Va mai fi însă nevoie de cel puţin două luni de îngrijiri medicale. Urmează alte intervenţii plastice şi reparatorii, dar şi ore lungi de consiliere psihologică. 

Protecţia Copilului va încerca să afle de ce era copilul singur în zona unde a fost atacat de câini. Cele patru animale au fost luate de Serviciul de Ecarisaj al Primăriei până la finalizarea anchetei.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri sociale » Martorii sunt ÎNGROZIŢI! Atacul câinilor asupra unui copil de 8 ani, la Turda, devastator: "Trăgeau de el să îl muşte, să îl distrugă, să îl mănânce"