Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cântec, dans şi tradiţii de Crăciun la Castelul Regal din Săvârşin. Zeci de colindători au venit să facă urări familiei regale

A fost zi de sărbătoare ieri la Castelul de la Săvârşin. Zeci de colindători, îmbrăcaţi în cele mai frumoase straie tradiţionale, au venit să facă urări familiei regale. Custodele coroanei, Majestatea Sa Margareta, principele Radu şi principesa au primit colindătorii. A fost un adevărat spectacol de cântec, dans şi tradiţii de Crăciun. Sărbătoarea s-a încheiat la un ceai şi o felie de cozonac. 

de Redactia Observator

la 22.12.2022 , 07:35

Cei mai mulţi dintre colindătorii îmbrăcaţi în straie populare erau pentru prima dată la Săvârşin, în faţa familiei regale. 

Turist: Este prima dată şi suntem foarte onoraţi că am putut veni pana aici.

Reporter: Ai emoţii?

Vezi și

Turist: Nu, mai mult frigul ne încurcă, dar o să depăşim acest moment. 

Pe acelaşi subiect

Colindătorii au venit încărcaţi cu daruri

Colindătorii nu au venit cu mâna goală şi, pe lângă urări, au adus şi câteva daruri. 

Reporter: Ce le-aţi adus cadou?

Colindător: Mere, cozonaci, vin, ţuică ca în Bihor. 

Custodele coroanei, Majestatea Sa Margareta, principele Radu, dar şi principesa Elena au ascultat cu emoţie colindele. Iar dansul caprei a făcut deliciul gazdelor. La final, colindătorii au fost invitaţi la o felie de cozonac şi un pahar cu ceai fierbinte: "La mulţi ani! Mulţumim foarte mult. La mulţi ani! Şi noi vă invităm la casa ceaiului să ne încălzim puţin".

Tradiţia colindatului la Săvârşin a fost reluată după o pauză cauzată de pandemie. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Cântec, dans şi tradiţii de Crăciun la Castelul Regal din Săvârşin. Zeci de colindători au venit să facă urări familiei regale