Antena Meniu Search
x

Curs valutar

COLECTIV: Starea raniţilor: 56 de persoane mai sunt internate, 13 în stare critică şi gravă

Ministerul Sănătăţii anunţă că sâmbătă în spitalele din Capitală mai sunt internate 56 de persoane, rănite în incendiul din Colectiv, 13 dintre ele fiind în stare citică şi gravă, un alt pacient fiind transferat,vineri, la spitalul AKH din Viena

de Redactia Observator

la 14.11.2015 , 17:58

Ministerul Sănătăţii anunţă că sâmbătă în spitalele din Capitală mai sunt internate 56 de persoane, rănite în incendiul din Colectiv, 13 dintre ele fiind în stare citică şi gravă, un alt pacient fiind transferat,vineri, la spitalul AKH din Viena

Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, sâmbătă dimineaţa, în spitalele din Bucureşti mai erau internate 56 de persoane, rănite în incendiul din Clubul Colectiv, 13 dintre acestea fiind în stare citică şi gravă.

Articolul continuă după reclamă

Totodată, un alt pacient Ionuţ Liviu Popescu (29 de ani) a fost transferat, vineri, de la Spitalul de Arşi la spitalul AKH din Viena, Austria, cu o aeronavă a Inspectoratului General de Aviaţie.

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. În două săptămâni de la tragedie au decedat alte 28 de persoane, numărul victimelor ajungând, vineri, la 55.

Alte aproximativ 150 de persoane au fost rănite şi internate în spitale din Capitală. Dintre acestea, 37 au fost transportate spre unităţi sanitare din străinătate, însă nouă au decedat, trei în Marea Britanie, unul în Israel, doi în Olanda, unul în drum spre Elveţia, unul în Franţa şi Loredana Dărescu în Germania.

Spitalului Maasstad din Rotterdam, din Olanda, unde a fost transferate o parte dintre victimele rănite în incendiul din clubul Colectiv, şi-a creat o variantă în limba română a paginii sale web.

Conform paginii web, "în centrul de arşi al spitalului Maasstad sunt trataţi pacienţi cu arsuri şi alte tipuri de probleme legate de piele. În spitalul Maasstad se găseşte unul dintre cele trei centre de arşi. Celelalte două centre de arşi sunt stabilite în spitalul Rode Kruis (Beverwijk) şi spitalul Martini (Groningen) ".

De asemenea, apar informaţii şi despre condiţiile de vizitare a pacienţilor din România, fiind rugate să se prezinte doar rudele de gradul I, dar după o programare telefonică.

"Dacă nu sunteţi familie directă a victimelor, atunci puteţi trimite o carte poştală. Flori şi alte cadouri nu sunt acceptate în legătură cu posibile infecţii", se mai arată pe site-ul Spitalului Maasstad.

Rudele victimelor din Clubul Colectiv mai pot găsit pe pagina web a clinicii informaţii despre specializările şi tratamentele de care beneficiază pacienţii, dar şi un număr de telefon al Ambasadei României în Regatul Ţărilor de Jos.

"Centrul de arşi necesită specialişti pregatiţi pentru aceasta secţie. În acest centru se lucrează într-o colaborare perfectă între mai multe specialităţi cum ar fi: doctor de arşi , chirurg traumă, anestezist, chirurg plastic, doctor de copii, doctor microbiolog, fizioterapeut, ergoterapeut şi personal paramedical. Această echipă este întregită de asistente specializate în arsuri, asistente de terapie intensivă, şi asistente pentru copii. Pentru ajutorul psihic al pacienţilor se lucreaza cu pedagog, psiholog şi preot", se mai menîionează pe pagina web a clinicii, potrivit Mediafax.

Opt persoane au fost transportate, în urmă cu o săptămână, la spitale din Olanda, însă două au decedat. Andrei Galuţ, solistul trupei Goodbye to Gravity, este internat, din 7 noiembrie, într-un spital din oraşul olandez Beverwijk.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » COLECTIV: Starea raniţilor: 56 de persoane mai sunt internate, 13 în stare critică şi gravă