Antena Meniu Search
x

DEZINSECŢIE la Arestul Capitalei. Cei care se află după gratii au fost mutaţi în alte centre de detenţie

Mai multe persoane încarcerate în Arestul Central al Capitalei au fost mutate pentru mai multe zile la alte centre de detenţie

Mai multe persoane încarcerate în Arestul Central al Capitalei au fost mutate pentru mai multe zile la alte centre de detenţie, din cauză că se face curăţenie şi dezinsecţie în mai multe spaţii, au declarat surse din Poliţie.

Luni dimineaţă a început acţiunea de dezinsecţie la Arestul Central al Capitalei.

Acţiunea vine după mai multe reclamaţii ale celor reţinuţi cu privire la condiţiile din arest, ce au sesizat inclusiv existenţa gândacilor în celule. În acest context, Avocatul Poporului a atras atenţia cu privire la respectarea normelor de igienă din arest.

Pe timpul dezinsecţiei, care va dura între şapte şi 10 zile, cei aflaţi în spaţiile respective, în stare de arest sau reţinere, au fost mutaţi la alte centre de detenţie care au arest preventiv.

Despre condiţiile proaste din Arestul Poliţiei Capitalei, a vorbit în repetate rânduri Elena Udrea.

"În mod cert, arestul şi puşcăria în România, prin condiţiile pe care le oferă, pot fi considerate mijloace de tortură fizică şi psihică. Acolo, un bolnav cronic nu are nicio şansă. Şi dacă te duci sănătos, când ieşi din puşcărie ai mari probleme de sănătate", declara Elena Udrea la puţin timp după ce a părăsit Arestul Central.

Tot ea mai povestea că se gândeşte să scrie o carte în care sp vorbească despre cele 72 de zile "în cătuşe". "Pe toată lumea ar marca să fie arestat. Nu este vorba de Elena Udrea, nu este vorba de un om politic, este vorba că oricine poate ajunge acolo şi va trăi o dramă. Statul român nu poate asigura astăzi condiţii decente de arest preventiv. Condiţiile sunt inumane. De aceea sunt şi atât de multe condamnări la CEDO", spunea Udrea.

"Am fost într-o cameră de trei pe trei metri, în care erau patru paturi, câte două suprapuse, apă caldă era doar dimineaţa şi noaptea, iar WC-ul era de tip turcesc, fără uşă, dotat însă cu un duş pe care îl foloseam să tragem apa. Atunci când nimeni nu-l folosea, puneam un pet pe post de capac ca să nu poată veni şobolanii. Pereţii erau scorojiţi, geamul nu se închidea cum trebuie şi era curent. Dacă te spălai pe cap, nu aveai acces la foen să te usuci, ceea ce-ţi dădea şanse minime la o răceală, dacă nu cumva la o pneumonie sau meningită”, a povestit Udrea, în 23 februarie, în plenul Camerei Deputaţilor, unde a fost adusă din arest pentru votul în cazul unei noi cereri a DNA de arestare preventivă a deputatului.

Şi Radu Mazăre a povestit, la scurt timp după eliberarea din arest, despre condiţiile din acelaşi centru de detenţie.

"Spunea mama dacă e normal să fim opt oameni într-o cameră de 12 metri cu WC. I-am spus că e bine pentru că am vorbit cu o doamnă, nu îi mai reţin numele, şi îmi spunea că WC-ul era pe hol, ca să ieşi din celulă ai un întrerupător, apeşi, se aprinde un bec afară şi dacă te bagă cineva cândva în seamă", povestea Radu Mazăre.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri sociale » DEZINSECŢIE la Arestul Capitalei. Cei care se află după gratii au fost mutaţi în alte centre de detenţie