Elevă din Caracal, căutată de rude şi prieteni de mai bine de o lună
Membrii unei familii din Caracal sunt disperaţi. Nu au primit nicio veste despre Luiza Mihaela Melencu la mai bine de o lună de când a fost anunţată dispariţia tinerei.

Membrii unei familii din Caracal sunt disperaţi. Nu au primit nicio veste despre Luiza Mihaela Melencu la mai bine de o lună de când a fost anunţată dispariţia tinerei.
Luiza Mihaela Melencu a dispărut de la domiciliu la mijlocul lunii aprilie. Fata locuia cu bunicii în comuna Dioşti, satul Radomic, la 16 kilometri de Caracal.
Eleva a plecat să scoată bani de la oraş şi nu s-a mai întors
Pe 14 aprilie, dimineaţa, fata a dorit să meargă la oraş pentru a scoate de la un bancomat banii trimişi de mama ei din străinătate.
- Nu a mai vrut să trăiască. La 78 de ani, un bărbat s-a aruncat de la etajul unui bloc din Caracal
- Un tânăr de 17 ani a dat cu spray lacrimogen în clasă, într-un liceu din Caracal. Şase eleve au ajuns la spital
- Evenimente în Bucureşti, marţi 1 aprilie. Ce nu trebuie să ratezi
- 1 aprilie, Sfânta Cuvioasa Maria Egipteanca. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
- 1 aprilie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
A aşteptat pentru a lua microbuzul spre oraş, însă nu a avut loc, aşa că a decis să urce într-o maşină luată la ocazie.
De atunci, fata nu a mai fost văzută şi nici nu s-a mai primit vreo veste despre ea.
Luiza Mihaela Melencu era elevă la Liceul Tehnic Costin D. Neniţescu din Craiova. La momentul dispariţiei era îmbrăcată în pantaloni de culoare albastră, pulover de culoare neagră şi tenişi de culoare albastră.
Rudele sunt disperate şi se tem de ce este mai rău
Fata are 1,6 metri înălţime, constituţie atletică, faţă ovală, ochi căprui şi păr şaten, lung.
Cine poate oferi detalii este rugat să se adreseze celei mai apropiate unitate de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.
Paginile de Facebook ale rudelor şi apropiaţilor au fost invadate cu mesaje prin care se solicită într-un mod emoţionant veşti despre fată.
Totuşi, rudele fetei se tem deja de ce este mai rău, mai ales că a trecut mai mult de o lună şi jumătate de la dispariţie.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰