Gest şocant în Prahova! Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri pe jumătate din corp, după ce şi-a dat foc la casă
Un bărbat de aproximativ 60 de ani din Prahova a fost transportat în stare gravă la spital cu arsuri pe 50% din suprafaţa corporală, după ce acesta s-ar fi autoincendiat, el fiind în depresie.
Un bărbat de aproximativ 60 de ani din Prahova a fost transportat în stare gravă la spital cu arsuri pe 50% din suprafaţa corporală, după ce acesta s-ar fi autoincendiat, el fiind în depresie.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae, pompierii au intervenit în comuna Punchenii Mari, sat Odăile, pentru stingerea unui incendiu în care au ars materiale textile şi gunoaie dintr-o cameră a unei locuinţe.
În urma incendiului care, conform cercetărilor, ar fi fost provocat intenţionat de un bărbat de aproximativ 60 de ani aflat în depresie după moartea soţiei sale, acesta din urmă a suferit arsuri de gradele I şi II pe 50% din corp, a precizat aceasta.
Reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Prahova au declarat că victima, care s-ar fi autoincendiat, refuza iniţial să părăsească încăperea cuprinsă de foc.
În final, bărbatul a fost dus la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti.
Sursa: Agerpres
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰