Video Greșeala pe care o fac partenerii când unul dintre ei ține dietă. Explicațiile psihologului Laura Ilinca
Urmărește ObservatorNews pe Discover
De la "Ce mâncăm azi?" la "Fiecare cu farfuria lui!". Diferențele de gusturi, dietele și programele încărcate îi fac pe unii parteneri să renunțe la mesele împreună. Este ceea ce se numește "divorț alimentar", un fenomen care nu înseamnă neapărat sfârșitul relației. Psihologul Laura Ilinca a explicat, la Observator 16, când mesele separate sunt o soluție și când devin un motiv de înstrăinare.
Teodora Tompea: Cum facem să ajungem sau să nu ajungem la a ne separa din punct de vedere alimentar? Adică, acest „divorț alimentar” sună... Când auzim „divorț”, într-adevăr, ne gândim la partea negativă a fenomenului, a problemei. Dar e bine, la un moment dat, să mai trasăm aceste linii și limite între parteneri?
Laura Ilinca: În ultima perioadă, având în vedere și fluctuațiile care există pe piața muncii, din ce în ce mai multe cupluri au programe de lucru diferite. Unii poate lucrează mai mult în prima parte a zilei, alții poate lucrează mai mult în a doua parte a zilei sau chiar și noaptea. Și, bineînțeles, din ce în ce mai multe cupluri ajung să nu mai aibă același program de masă.
Teodora Tompea: Nu se mai întâlnesc și nu mai pot lua măcar cina sau o masă împreună.
Laura Ilinca: Nici măcar micul dejun.
Teodora Tompea: Lucrul acesta merge și în direcția în care vrem să mâncăm împreună, dar ne impunem restricții unul celuilalt. Că, de fapt, și aici apare o problemă. Eu vreau să țin dietă, partenerul nu vrea să țină dietă. Îi impui și lui restricțiile tale, îi impui și programul tău sau lași cumva ca pentru fiecare să fie o alegere personală, nu neapărat comună?
Laura Ilinca: Bineînțeles că are legătură cu alegerea personală a fiecăruia, însă și mai mult are legătură cu cât de mult pot să te înțeleg pe tine, având în vedere alegerea pe care o faci, și să nu o iau personal, ca și cum ar avea legătură cu mine. Adică, așa cum era și în materialul de mai devreme: „Dar are ceva mâncarea mea? Nu îți mai place? Ce se întâmplă?”.
Teodora Tompea: Trebuie comunicat lucrul acesta cumva mai bine?
Laura Ilinca: E foarte importantă, da, de fapt, partea de comunicare. Adică să înțelegem că nu, nu are legătură cu tine, are legătură cu mine. E o alegere de-a mea, personală. În continuare îmi place cum gătești, în continuare pot să simt că ții la mine și că ai grijă de mine. Pentru că, de cele mai multe ori, mâncatul împreună este confundat cu o formă de iubire, prin timpul petrecut împreună.
Teodora Tompea: Păi, apropo de program, că spuneați mai devreme, este și un moment în care probabil partenerii se adună, ajung acasă sau petrec acele ore împreună. Cum faci în momentul în care tu ai un regim alimentar? Pentru că era o doamnă și în material și spunea că ea a trecut, la un moment dat, la un regim alimentar vegetarian, iar partenerul nu. Cum faci ca să nu creezi și ispita? Că am auzit și cuplul care vorbea despre ispită, în ideea de a nu aduce în casă alimente care ar putea să creeze poftă sau să facă rău. Se poate întâmpla să îți creeze o frustrare și să îți facă rău.
Laura Ilinca: Bineînțeles că, în momentul respectiv, iarăși, pot să înțeleg că, atunci când tu aduci, să zicem, ispita în casă, eu pot să consider că nu sunt suficient de importantă pentru tine sau important pentru tine.
Teodora Tompea: Dar impui limite? Adică asta este ceea ce trebuie să trasezi? Că nu aducem asta, nu mâncăm asta, nu facem asta împreună?
Laura Ilinca: Iarăși ne întoarcem la partea de comunicare. Atâta timp cât eu nu comunic faptul că îmi este în continuare greu, că încă nu m-am obișnuit... Îmi este în continuare greu, de exemplu, să renunț la dulciuri. Sunt acum în proces. Poate o perioadă, să știi că o să-mi fie greu să văd dulciuri în casă. Cum putem să facem să ne înțelegem în legătură cu asta? Bineînțeles, se mai întâmplă. Poate nu-și dă seama, uite, o dată. Poate a doua oară chiar a poftit, a fost o ocazie specială, ziua unui coleg, și a adus acasă și un dulce. Însă, când se repetă și celuilalt îi este greu și dificil, bineînțeles că mă va afecta pe partea asta. Nu este suficient de important pentru tine ceea ce ți-am transmis.
Teodora Tompea: E o formă de sacrificiu dacă unul dintre ei alege să-i facă pe plac celuilalt și să țină, poate, o dietă strictă? Sau e bine?
Laura Ilinca: Se consideră sacrificiu doar în momentul în care nu am comunicat despre asta și nu ne-am înțeles unul pe celălalt. Atunci, da, adică un fel de a accepta, dar nu spun nimic nimănui.
Teodora Tompea: Dar ajungem tot la comunicare. Ar fi și concluzia discuției de astăzi. Deci „divorțul alimentar” apare în momentul în care probabil nu-i explicăm suficient de bine ce dorim să mâncăm astăzi. Iar întrebarea „Ce mâncăm astăzi?” probabil că ar trebui să devină una prin care să reușim să ne armonizăm și poate să transformăm masa într-un moment de întâlnire.
