Antena Meniu Search
x

Kassandra, filmul unei operații reușite

Kassandra zâmbeşte din nou datorită vouă. Cea de a 37-a operaţie s-a încheiat cu bine, deşi a fost foarte complicată. Kassi s-a simţit rău doar câteva ore după operaţie. Apoi a zâmbit, a mâncat, s-a jucat şi a început recuperarea

Vezi și

Kassandra zâmbeşte din nou datorită vouă. Cea de a 37-a operaţie s-a încheiat cu bine, deşi a fost foarte complicată. Kassi s-a simţit rău doar câteva ore după operaţie. Apoi a zâmbit, a mâncat, s-a jucat şi a început recuperarea

Sunt primele imagini cu Kassandra, imediat după a 37-a operaţie. E slăbită şi nu mai zâmbeşte. Niciun om n-ar putea suporta atâta chin. Şi atâtea operaţii şi anastezii. 37. Dar e o chestiune de ore până când îşi va reveni. Mama Dana nu s-a dezlipit nicio clipă de ea.

Trebuie să fie tare. Ca să poată lupta în continuare. Şi va lupta, pentru că are profil de învingătoare. După ce a trecut efectul anesteziei care i-a dat oganismul peste cap, a mâncat. A râs şi a vorbit cu toată lumea. Iar astăzi, a început şi şedinţele de recuperare. "Asistentele mă ajută să mă ridic şi să mă plimb".

Kassandra a rămas, astăzi, în grija doamnei Mirela. O româncă stabilită în Franţa care a fost impresionată de povestea ei şi care a vrut să o cunoască. Soţii Rotariu au făcut un schimb de tură. Dana a fost nevoită să se întoarcă la Timişoara, dar spre Kassandra va pleca deja, tatăl, Iosif Rotariu.

Kassi face în fiecare zi exerciţii cu un fizioterapeut. E înconjurată de jucării şi zâmbeşte. În weekend, a primit vizita unui grup de români stabiliţi în Franţa. Câţiva copii i-au adus şi jucării de pluş.

Kassandra se va întoarce acasă, la Timişoara, săptămâna viitoare. Operaţia de vineri a fost una extrem de dificilă aşa că medicii au decis să o mai ţină la Strasbourg câteva zile.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri sociale » Kassandra, filmul unei operații reușite