Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Medicii nu l-au mai trezit după anestezie, după o operaţie banală. Astăzi, părinţii s-au despărţit de micul Eduard

Fără răspunsuri, ci doar cu o nemărginită durere în suflet, părinţii lui Eduard şi-au dus azi copilul pe ultimul drum. Băiatul de trei ani a murit miercuri chiar după o intervenţie chirurgicală la spitalul judeţean din Arad. Ar fi fost a doua în mai puţin de două luni, prea mult ca pentru trupul micuţului să poată suporta, spun părinţii. Este al doilea copil pe care familia l-a pierdut în mai puţin de un an.

de Redactia Observator

la 28.03.2015 , 19:53

Fără răspunsuri, ci doar cu o nemărginită durere în suflet, părinţii lui Eduard şi-au dus azi copilul pe ultimul drum. Băiatul de trei ani a murit miercuri chiar după o intervenţie chirurgicală la spitalul judeţean din Arad. Ar fi fost a doua în mai puţin de două luni, prea mult ca pentru trupul micuţului să poată suporta, spun părinţii. Este al doilea copil pe care familia l-a pierdut în mai puţin de un an. 

Eduard mai zâmbeşte astăzi doar din poze. Într-un mic sicriu alb, fără să înţeleagă de ce, familia, vecinii, dar şi zeci de cunoscuţi l-au condus pe ultimul drum.

Vezi și

La spitalul judeţean din Arad, dintr-o operaţie banală la un testicul, o problemă medicală pe care o au la naştere aproape 4% dintre băieţi, Eduard nu şi-a mai revenit.

În raportul preminar al anchetei care a ajuns deja la Ministerul Sănătăţii, se arată că băieţelul de trei ani s-ar fi trezit din anestezie şi a respirat singur. Ba chiar a plâns zece minute, s-a mişcat, apoi a intrat în stop cardio-respirator. Medicii nu exclud ca cel mic să fi avut o malformaţie nedescoperită la inimă.

Cu doar o lună şi jumătate în urma, băiatul suferise o primă intervenţie. Una identică, dar încheiată cu succes. Perioada dintre ele ar fi fost însă prea scurtă pentru organismul copilului.

Primele concluzii în cazul morţii lui Eduard vor veni abia peste două zile. Tot atunci, părinţii vor depune şi o plângere penală la poliţie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Medicii nu l-au mai trezit după anestezie, după o operaţie banală. Astăzi, părinţii s-au despărţit de micul Eduard