O fată de 15 ani a murit la trei zile după ce a fost externată din spital
Sunt acuzaţii grave la spitalul din Câmpia Turzii, după ce o adolescentă de 15 ani a murit. Fata a fost tratată o săptămână acolo pentru pneumonie, apoi a fost trimisă acasă fără tratament
Sunt acuzaţii grave la spitalul din Câmpia Turzii, după ce o adolescentă de 15 ani a murit. Fata a fost tratată o săptămână acolo pentru pneumonie, apoi a fost trimisă acasă fără tratament
Insuficienţă cardio-respiratorie acută şi viroză cu determinare pulmonară. Acesta este rezultatul autopsiei dat astăzi de medicii legişti. Ieri după amiază fata de 15 ani a ajuns la spitalul din Turda în stop cardio-respirator. A fost trimisă acolo de urgenţă de medicii de la Spitalul din Câmpia Turzii, unde, spune mama fetei, i se refuzase iniţial internarea.
Totodată, medicamentele prescrise de medic atunci când mama fetei a mers cu ea la spital de la şcoală ar fi făcut-o pe fiica ei să se simtă mult mai rău, spune aceasta. Femeia a făcut plângere la Poliţie şi urmează să facă şi la Colegiul Medicilor.
Adolescenta a murit ieri, după 40 de minute de resuscitări ale doctorilor de la spitalul din Turda. Ea a stat toată săptămâna trecută internată la spitalul din Câmpia Turzii, unde a primit tratament pentru pneumonie, iar duminică fusese externată fără să i se dea tratament, pentru că medicii au spus că se simte mult mai bine.
A murit după trei zile de la acest moment.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰