Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Pacienții cu kilograme în plus, mai vulnerabili la infectarea cu noul coronavirus

Respectăm ordonaţele militare şi stăm mai mult închişi în casă. Unii, închişi în bucătărie. Izolarea înseamnă pentru mulţi români sedentarism şi alimentaţie haotică. Specialiştii atrag atenţia că obezitatea este un factor major de risc în cazul infecţiei cu noul virus.

de Redactia Observator

la 23.04.2020 , 22:36

  • Aproape 40% dintre români sunt considerați obezi.
  • 60% dintre pacienții infectați cu noul coronavirus sunt obezi.

Bilanţul sumbru al epidemiei de coronavirus arată că riscul de deces este mai mare în cazul persoanelor supraponderale.

Cătălin Copăescu, chirurg: Persoanele cu obezitate ocupă până la 80 la sută dintre locurile de terapie intensivă. Deci au forme critice, iar mortalitatea la care ne aşteptăm este de 10 ori mai mare, comparativ cu persoanele normo-ponderale.

Şi nu puțini sunt românii care au fost diagnosticați cu obezitate. În acest moment, la noi în țară doctorii vorbesc despre 30-40% din populația României. Şi vorbim despre persoane de 40-50 de ani.

Vezi și

Sedentarismul cauzat de izolarea impusă de autorităţi are, de asemenea, un rol negativ.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Călin Bădescu, medic de familie: Păi vă dau doar un exemplu: puneţi pe un om normoponderal, hai să zicem 80 de kilograme, să urce scările până la etajul 2. Nu e mare lucru. Puneţi pe unul cu 30 de kilgrame în plus, că de-abia se mai mişcă. Asta înseamnă efort pentru sistemul imunitar, asta înseamnă efort pentru tot organismul.

Soluţia este simplă: să nu mai mâncăm din plictiseală.

Iuliana Petrișor, specialist nutriție și boli metabolice: Nu este recomandat să combinăm proteinele între ele, carnea, lactate și ouăle la aceeași masă și e bine consumul de carne să fie la o masă principală, cum este prânzul, și asociat cu legume, cu salată.

Ce nu ar trebui să ne lipsească din coşul zilnic de cumpărături sunt fructele şi legumele proaspete. Iar cele mai sănătoase în această perioadă sunt şi cele mai ieftine din pieţe: verdeţurile. Salata verde, ridichiile, usturoiul verde sau spanacul.

Statisticile mondiale arată că aproape 60% din pacienţii care au ajuns să aibă forme severe de coronavirus sunt obezi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Pacienții cu kilograme în plus, mai vulnerabili la infectarea cu noul coronavirus