Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Şoferul maşinii în care au murit patru oameni, la Radovanu, făcea curse ilegale de persoane. Oamenii povestesc că adormea des la volan

Patru oameni au murit pe loc într-un accident înfiorător. Trei dintre ei, erau pasageri într-un taxi al morţii. Şoferul obişnuia să facă transport ilegal.

de Redactia Observator

la 02.10.2017 , 20:52

Patru oameni au murit pe loc într-un accident înfiorător. Trei dintre ei, erau pasageri într-un taxi al morţii. Şoferul obişnuia să facă transport ilegal de persoane. Pentru 10 lei, îşi conducea vecinii la oraş, cu maşina personală. Şi el a murit, dimineaţă, în impactul cu un cap de pod. Abia astăzi, ies la iveală detalii terifiante. Nu de puţine ori, şoferul din Dolj a fost surprins în timp ce dormea la volan. 

Elicoperul preia singurul supravieţuitor. Un bărbat de 62 de ani aflat în spate, pe banchetă. Şoferul şi ceilalţi trei pasageri, luaţi la ocazie,  nu au mai putut fi salvaţi. 

-Mă sună cineva că e cumnatul meu mort. Altceva nu ştiu.

Vezi și

-Era şoferul cumnatul dumneavoastră?

Pe acelaşi subiect

-Da.

Toată lumea din Băileşti îl ştia pe bărbatul de 54 de ani. Marian Negrilă îşi transformase maşina în taxi, iar oamenii apelau la el să-i ducă la Craiova. Făcea curse ilegale, dar le era de mare ajutor localnicilor. 

-Îi ajuta pe toţi, indiferent dacă aveau bani sau nu. Le dădea şi zicea lasă mă, că-mi dă el banii când o putea, sau mă ajută Dumnezeu pe altă parte.

Printre pasagerii din taxiul morții era și o femeie din București, care venea acasă în fiecare week-end să îşi îngrijească părinții bolnavi. Miruna Cristescu avea 44 de ani și era fiica unor profesori. Lângă ea, a murit pe loc o vecină. Mergea la spital pentru analize. 

-Foarte multă lume pleacă cu ocazia pentru că nu e niciun mijloc de transport, trenurile foarte rare.

Abia acum, oamenii se revoltă. Şi spun că, nu de puţine ori, în maşina lui Marian Negrilă au fost în pericol. 

-El făcea curse mereu şi când făcea, cică mai adormea la volan. 

-Automat îl trezea pasagerul care era lângă el, aşa am auzit.

-Patru inşi, acum tot Băileştiul e în doliu!

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Şoferul maşinii în care au murit patru oameni, la Radovanu, făcea curse ilegale de persoane. Oamenii povestesc că adormea des la volan