Antena Meniu Search
x

Povestea MEDICINISTULUI EROU: Și-a sunat colegii și împreună au ajutat o noapte întreagă pe medici să-i salveze pe răniți

Mihail Himmer, student la Medicină, e unul dintre eroii care au ajutat răniții din Colectiv în noaptea tragediei

 Mihail Himmer, student la Medicină, e unul dintre eroii care au ajutat răniții din Colectiv în noaptea tragediei. Aflat în zona clubului în seara fatidică, tânărul și-a dat seama că incendiul e unul de proporții, după numărul mare de ambulanțe. Nu a așteptat rugăminți și s-a dus la fața locului pentru a ajuta. Era un salvator pregătit, cu o pregătire medicală în spate. La numai 24 de ani, Mihail a dat dovadă de o maturitate și o tărie de caracter incredibilă: nu s-a pierdut cu firea și a încercat să se facă util.

Mai mult, și-a sunat câțiva colegi și prieteni pentru a-i chema să ajute victimele. S-au mobilizat împreună și au muncit cot la cot cu medicii din spitale pentru a-i ajuta pe cei ajunși mai mult morți decât vii la spital. Discret din fire, Mihail nu s-a lăudat în rețeaua de socializare. Povestea a fost dezvăluită de un vecin de-al tânărului care a a postat un mesaj emoționant pe Facebook, apreciat de aproape 20.000 de români.

„Pot să va spun mândru că am un vecin dar şi prieten erou. Este vorba de Mihail Himmer. În momentul în care s-a produs nenorocirea Mihai era în zona Camerei de Comerţ cu un prieten. Văzând că au început să apară foarte multe maşini de poliţie, pompieri, ambulanţă au decis să meargă în direcţia clubului Colectiv pentru a ajută cu ce pot. Ajungând aproape de club, oamenii vorbeau de o explozie şi foarte mulţi răniţi, moment în care Mihai a fugit spre club să ajute.

Mihail Himmer este student în anul 4 la Facultatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti şi voluntar la Serviciu de Ambulanţă, fapt pentru care s-a pus să dea telefoane la toate persoanele cu pregătire medicală pe care le cunoştea şi reuşit să aducă încă 3 colegi de ai săi. S-a dus acasă să-şi ia halatul şi vestă de la ambulanţă şi împreună cu colegii lui au plecat pe rând la toate spitalele din Bucureşti să dea o mâna de ajutor. În ziua de vineri noaptea el împreună cu colegii lui nu au închis un ochi până sâmbătă dimineaţă la ora 9, continuând să ajute şi sâmbătă noapte şi duminică noaptea, fiind un real ajutor pentru medici şi asistenţi. Va rog să nu rămâneţi nepăsători şi să alocaţi măcar 1 minut pentru acest erou , care chiar dacă facultatea nu îi permite să aibă un job, el este prezent destul de des la serviciul de ambulanţă că voluntar”, a scris tânărul.

„Nu sunt erou.chiar dacă încă nu am rostit jurământul lui Hipocrate, asta nu înseamnă că nu îl port în inima din momentul în care am ales Medicină. Sunt sigur că ar fi fost mulţi alţii care ar fi făcut acelaşi lucru pentru mine dacă aş fi fost eu neajutorat”, a spus Mihail pentru Observator.TV. Mai mult, din toată tragedia, Mihail a învățat o importantă lecție de viață: că „indiferența și ognoranța omoară în câteva secunde”, iar pentru unii salvarea a venit prea târziu. „Au murit atât de mulți oameni care aveau toată viața înainte!”, a punctat viitorul medic. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri sociale » Povestea MEDICINISTULUI EROU: Și-a sunat colegii și împreună au ajutat o noapte întreagă pe medici să-i salveze pe răniți