Video Prima reacție a ambulanțierului care a lăsat o bătrână să urce în genunchi două etaje. Ce riscă bărbatul. ”Şi-a încălcat fişa postului”
Este anchetă la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, după ce un angajat a privit indiferent cum o pacientă de 73 de ani se târăşte pe scările blocului, ca să ajungă în propriul apartament. Ambulanţierul nu a vrut să comenteze cazul. Au făcut-o şefii săi, care au mers și şi-au cerut scuze familiei, după ce Observator a făcut publice imaginile.
Ambulanțierul care a lăsat o bătrână să urce în genunchi două etaje a refuzat să vorbească cu reporterul Observator. Ambulanțier: ”Deci, vă rog să mă lăsaţi să îmi termin treaba aici. Şi nu declar nimic, da?” Laurențiu Rădulescu, reporter Observator: ”Domnule, aţi lăsat o pacientă să urce pe scări, două etaje. Ambulanțier: ”Deci e dreptul meu, da”.
Bărbatul are 15 ani de experiență pe ambulanță
Este prima reacţie a angajatului care în urmă cu două zile a privit mai bine de 20 de minute cum o femeie de 73 de ani se târăşte pe scările blocului, încercând să ajungă în propria locuinţă.
Laurențiu Rădulescu, reporter Observator: ”Nu aţi simţit nevoia să o ajutaţi, să încercaţi cumva, să chemaţi pe cineva în ajutor, un echipaj, ceva. V-a rugat femeia să o lăsaţi să urce singură sau care a fost problema. Nu vreţi să vă uitaţi deloc la imaginile astea?”
Ambulanţierul a refuzat să privească imaginile cu pacienta pe care trebuia să o transporte acasă şi să o ajute. Trânteşte nervos uşa maşinii şi intră în staţia de salvare din localitatea Vidra, acolo unde munceşte. Este angajat al Serviciului de Ambulanţă de aproape 15 ani, are cursuri de prim ajutor şi de manevrare a pacientului. Îi lipseşte însă omenia.
Victima a povestit pentru Observator umilinţa îndurată
Pacienta: ”De la 3 şi ceva până la 4 şi opt minute. La 4 şi opt minute, mi-a dat Dumnezeu să ajung aici în pat.
Laurențiu Rădulescu, reporter Observator: ”Deci dumneavoastră v-a luat 20 de minute să urcaţi scările, cu ambulanţierul în spatele dumneavoastră”.
Pacienta: ”M-am aşezat jos, că nu mai puteam să mai merg”.
Vecină: ”Ne-a spus că a vebit acasă, târăş, în patru labe, vă spun cum a spus dânsa. Nu ne-a venit să credem aşa ceva şi ne-am uitat pe camere”.
Șefa Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov a transmis personal scuze pacientei
Lipsa total de empatie dar şi încălcarea unor reguli elementare, spun şefii ambulanţierului, nu pot fi tolerate.
Alis Grasu- şef Serviciul de Ambulanţă: ”Ne disociem total de un astfel de comportament total inuman. În momentul în care este un asemenea pacient pe care singur nu îl poţi transporta, trebuia să ceară sprijinul dispeceratului, să îi trimită un echipaj în ajutor şi să o transporte cu scaunul. Şi-a încălcat fişa postului”.
De altfel, Alis Grasu a fost astăzi acasă la pacientă, unde şi-a cerut personal scuze.
Chinul femeii e departe de a fi încheiat
Reprezentanţii spitalului de Urgenţă Bagdasar, de unde a fost transportată femeia, spun că pacienta nu era un caz de internat. A fost consultată, i s-au făcut câteva calmante şi a fost trimisă acasă.
Pacientă: ”La spital mi s-a spus că nu poate să îmi facă nimic. Eu trebuie să mă duc să îmi fac RMN-ul, ca să ştie dacă e coloana sau nu. Eu nu am voie să fac RMN-ul, că am stent”.
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat o anchetă la Ambulanţa Bucureşti. Dacă va fi găsit vinovat, ambulanţierul poate rămâne fără 10 la sută din salariul pentru următoarele trei luni.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰