Proiect de ordin: Concediile medicale pentru răniții de la Colectiv se pot elibera până la 30 ianuarie
Certificatele de concediu medical pentru persoanele a căror stare de sănătate a fost grav afectată în urma tragediei de la Colectiv se pot elibera maxim până pe 30 ianuarie 2016
Certificatele de concediu medical pentru persoanele a căror stare de sănătate a fost grav afectată în urma tragediei de la Colectiv se pot elibera maxim până pe 30 ianuarie 2016, dată la care certificatele trebuie depuse la angajatori, prevede un proiect de ordin comun al ministrului Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea.
Proiectul se referă la concediile medicale acordate în perioada 30 octombrie 2015 — 30 ianuarie 2016.
Potrivit aceluiași ordin, aflat în dezbatere și publicat pe site-ul CNAS, în cazurile obișnuite, medicul curant din spital eliberează certificatele de concediu medical numai în ziua externării pacientului.
"În situația în care certificatul de concediu medical se eliberează în data de 1 a lunii cu durata de 30/31 de zile, medicul curant poate elibera certificatul de concediu medical pentru perioada 1 — 30/ 1 — 31 a lunii respective. În cazul menținerii incapacității temporare de muncă pentru aceeași afecțiune, concediul medical se poate prelungi de către medicul curant din ambulatoriul de specialitate sau spital, în caz de internare, în etape succesive de maximum 30/ 31 de zile calendaristice până la 90 de zile calendaristice în decursul unui an, socotit din prima zi de îmbolnăvire", prevede proiectul de ordin.
Totodată, la externarea din spital a asiguratului, inclusiv pentru spitalizarea de zi, se poate acorda concediu medical de la una la șapte zile calendaristice, iar în cazuri speciale, cu aprobarea medicului-șef de secție, până la maximum 21 de zile calendaristice.
"Asigurații care își pierd capacitatea de muncă în timp ce se află în altă țară în interes de serviciu sau în interes personal primesc certificate de concediu medical de la medicul curant, cu avizul direcțiilor de sănătate publică, în baza unor acte doveditoare traduse și autentificate.
Aceste certificate se pot elibera retroactiv de către medicii curanți, în termen de maximum 5 zile de la data obținerii avizului de la direcțiile de sănătate publică", prevede proiectul de ordin pentru modificarea și completarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului Sănătății și al președintelui CNAS nr. 60/32/2006.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰