Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Reality show-ul matrimonial „Mireasa” ajunge la final

Sâmbăta aceasta, de la 13:45, la Antena 1, concurenţii îndrăgitului reality show matrimonial Mireasa duc bătălia finală în lupta pentru marele premiu în valoare de 40.000 de Euro.

de Redactia Observator

la 08.07.2020 , 12:04

Reality show-ul matrimonial „Mireasa” Reality show-ul matrimonial „Mireasa” ajunge la final - Antena 1

Tineri cu vârste cuprinse între 19 şi 37 de ani, dornici sã îşi gãseascã sufletul pereche, sã lupte pentru a-l cuceri şi sã câştige marele premiu s-au înscris în competiţie din toate colţurile ţãrii, ba chiar şi din strãinãtate. În marea finală, 3 cupluri mai determinate ca niciodată să demonstreze că ei merită să câştige vor lupta pentru marele premiu, însă doar unul dintre ele va câştiga, iar cei doi se vor căsători sâmbătă, în direct, în platoul emisiunii.

“Am pornit la drum cu emoţii multe şi mari!”, îşi aminteşte Diana Dumitrescu, gazda emisiunii, debutul Mireasa, la Antena 1. “Nu doar că mă aflam la cârma unui gen de emisiune cu totul nou pentru mine, dar porneam şi într-o perioadă grea pentru întreaga omenire, aşa că presiunea mi se părea şi mai mare. Uşor-uşor am trecut peste toate obstacolele şi azi nu facem decât să ne bucurăm de faptul că emisiunea noastră demonstrează că iubirea chiar nu are bariere! Vă invităm alături de noi sâmbătă, de la ora 13:45, pe Antena 1, să vedem ce decizii vor lua cuplurile noastre şi, mai ales, cine va câştiga marele premiu în valoare de 40.000 de euro!”, a mai spus Diana Dumitrescu.

Încă de la începutul săptămânii, caravana Mireasa a pornit într-un tur de forţă în întreaga ţară, în căutarea noilor concurenţi pentru cel de-al doilea sezon al îndrăgitului reality show matrimonial. Astfel, toate mamele hotărâte, cu băieţi care îşi caută aleasa şi fete gata să spună <<DA>> se pot înscrie la casting pe adresa [email protected] sau la numărul de telefon 0758244659.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă păstrați susținerea pentru același candidat la reluarea alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Reality show-ul matrimonial „Mireasa” ajunge la final