Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Reţeta pe care Cornelia a inventat-o pentru copiii mofturoşi, celebrată acum în inima Bucovinei

La Rădăuți, orașul din inima Bucovinei, ciorba nu mai este doar un preparat gustos, ci o adevărată vedetă cu zi aniversară! De Sfinții Petru și Pavel, municipiul a găzduit prima ediție a Festivalului Culinar "Ziua Ciorbei Rădăuțene", un eveniment dedicat uneia dintre cele mai iubite rețete românești.

de Redactia Observator

la 30.06.2025 , 07:49

Rețeta care a cucerit diaspora românească Reţeta pe care Cornelia a inventat-o pentru copiii mofturoşi, celebrată acum în inima Bucovinei

Povestea ciorbei rădăuţene începe în 1980, în bucătăria Corneliei Dumitrescu, o mamă care încerca să îşi facă copii să mănânce ciorbă. Doi ani mai târziu, rețeta a fost introdusă oficial în meniul restaurantului unde era bucătar-șef. De atunci, acest preparat a ajuns în topurile internaționale și în sufletele românilor plecați departe de casă.

"Am avut şi câte 300 - 400 de turişti pe zi. Şi la foarte mulţi le-am dat reţeta. Din America sunt foarte mulţi că acolo sunt foarte mulţi români. Şi din China, şi din Japonia şi peste tot", a povestit Cornelia Dumitrescu, inventatoarea ciorbei rădăuţene.

Acum e motiv de festival și mândrie națională

Articolul continuă după reclamă

Pentru această zi au fost pregătite mii de porţii de ciorbă rădăuţeană, iar prepararea lor a început de sâmbătă şi s-a încheiat duminică.

"O mie şi o sută de ciorbe. Am pus 220 de kg de carne, 25 de kg de legume care s-o împărţit de 10 oale, smântână 50 de kg, 7 kg de usturoi, vreo 6 kg de oţet, sare după gust şi făină 8 kg", a explicat Cornelia.

Festivalul, organizat în parteneriat cu Primăria Rădăuți, este un omagiu adus gustului care a făcut municipiul cunoscut pe harta gastronomică a lumii. 

"Rădăuţenii au spus dintotdeauna că trebuie promovat mai mult acest nume. Mă voi implica mai mult sau cât de mult voi putea pentru ca acest nume să devină un brand", a transmis Bogdan Loghin, primar Rădăuţi.

Autoritățile promit că "Ziua Ciorbei Rădăuțene" va deveni o tradiție anuală - o celebrare savuroasă a unei rețete născute din dragoste de familie și pasiune pentru bucătărie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri sociale » Reţeta pe care Cornelia a inventat-o pentru copiii mofturoşi, celebrată acum în inima Bucovinei