Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Taximetristul mort în accident, condus pe ultimul drum de colegi

Zeci de taximetrişti au aşteptat în coloană, ca să-şi ia adio de la un fost coleg, la intrarea în Botoşani.

de Redactia Observator

la 02.07.2014 , 09:30

 Zeci de taximetrişti au aşteptat în coloană, ca să-şi ia adio de la un fost coleg, la intrarea în Botoşani. Tânărul de 28 de ani şi-a dat ultima suflare la spital, în urma unui cumplit accident rutier, produs acum o săptămână.

Colegii s-au adunat la intrarea în oraş, unde l-au întâmpinat pentru ultima dată pe Adrian Turcoman. În vacarmul claxoanelor, taximetriştii l-au condus pe ultimul drum.

La fiecare intersecţie, poliţiştii au blocat circulaţia ca să le facă loc taximetrelor. Sicriul cu trupul neîsufleţit a fost depus la Biserica Penticostală Betel, în prezenţa apropiaţilor.

Vezi și

La căpătâiul tânărului, fratele şi logodnica lui nu şi-au putut stăpâni lacrimile. Alături i-au stat prietenii buni care i-au transmis ultimele gânduri. Viaţa lui Adrian s-a oprit în urma unui stop cardio-respirator, acum două zile, la Spitalului Clinic de Urgenţă din Târgu Mureş. Medicii n-au mai reuşuit să-l salveze, după ce a fost implicat într-un accident rutier.

Împreună cu alţi 8 oameni, tânărul se afla într-un microbuz care a pătruns pe contrasens, pe o şosea din judeţul Mureş. Şoferul n-a mai reuşit să evite impactul frontal cu un tir.

O fată a murit imediat după accident, iar Adrian a fost transportat la spital cu răni grave. Îşi dorea să întemeieze o familie. Era un om optimist şi avea alături o mulţime de prieteni. Pe mulţi dintre ei i-a cunoscut la fostul loc de muncă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Taximetristul mort în accident, condus pe ultimul drum de colegi