Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Temperaturile ridicate de la munte au scos turiștii din case

A fost aglomerat şi la munte în acest weekend. Turiştii, dar şi localnicii, au ales să meargă la piscine sau să se aventureze pe drumurile de munte. Distracţia a fost cuvântul de ordine.

de Redactia Observator

la 29.06.2020 , 17:45

  • Şezlongurile au fost montate la distanță de 2 metri.
  • Podelele au fost marcate cu semne de distanțare.

După trei luni şi jumătate în care din bazine a lipsit apa, în acest weekend, cu mic, cu mare, braşovenii s-au înghesuit la piscină.

Pentru siguranța turiştilor, șezlongurile au fost montate la distanță de 2 metri, peste tot au fost amplasate dispozitive cu dezinfectant, iar podelele au fost marcate cu semne de distanțare.

Alina Puchianu, manager: Ne-am pregătit astfel încât oamenii să se simtă bine şi în siguranţă. Au piscinele exterioare, au zona nouă deschisă anul trecut cu trei topogane, au zonă de plajă, au terase, au muzică, au soare, au tot ce le trebuie pentru o zi de vacanţă.

Vezi și

Pentru o bălăceală bună, cei care vor să meargă acolo plătesc 25 de lei pentru două ore sau 60 de lei dacă vor să stea toată ziua.

Ieşenii au preferat, în schimb, să meargă la Rezervația Paleontologica de pe dealul Repedea. Aflată la mai puțin de 10 kilometri de Iaşi, zona oferă un peisaj și trasee asemănătoare cu cele din zonele autohtone de munte.

Locul este vizitat frecvent nu numai pentru peisaj, ci și de pasionații de drumeții. Zona este ideală pentru trasee de escaladă, mountain-biking, alergări și alte activități. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Temperaturile ridicate de la munte au scos turiștii din case