Caraş-Severin: Tren de călători lovit de un TIR. Zece oameni au ajuns la spital
Zece oameni au ajuns la spital după ce un tren de călători a intrat în plin într-un TIR. Şoferul ar fi fost cel care nu a oprit la nivelul de trecere cu calea ferată, din judeţul Caraş-Severin. Impactul violent a fost inevitabil

În impact, zeci de oameni au fost aruncaţi printre scaunele garniturii. Cu lacrimi în ochi, lângă tren, o femeie abia îşi revine din şoc. E una dintre pasagerii norocoşi.
Oamenii circulau pe ruta Timisoara - Reşiţa iar în cele două vagoane erau peste 50 de călători. În jurul orei 9:30, un TIR care venea din Ungaria, încărcat cu peste 20 de tone de carne de porc, a intrat pe şine. Nu ar fi respectat semnificaţiile indicatorului oprire, la trecerea de cale ferată simplă, fără bariere.
Lovit puternic la cap, şoferul a fost dus de urgenţă la spital în Reşiţa. Tot acolo au ajuns şi noua dintre pasagerii trenului.
Nu e prima dată când la trecerea la nivel de calea ferată dintre localităţile Berzovia şi Fizeş au loc astfel de accidente.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰