Antena Meniu Search
x

Un pompier din Maramureș s-a sinucis după majoratul fiului său

Un pompier din Maramureş a fost găsit împuşcat cu arma de vânătoare după ce toată noaptea a petrecut la majoratul fiului. I-a lăsat un bilet de adio în care i-a urat şi ”La mulţi ani”.

Vezi și

Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, divorţase în urmă cu un an de soţie şi se simţea pierdut fără ea. Înainte să-şi ia zilele, a invitat-o la dans. Ultimul dans.

La petrecerea de 18 ani a fiului cel mare a fost ultima dată când bărbatul şi fosta sa soţie au fost împreună. Ca în vremurile bune. Ca o familie. Doar iubirea femeii pentru el dispăruse. Acum era fericită alături de altcineva.

"Asta era marea lui problemă. Că i-a distrus familia. Copiii s-o ataşat către ea. I-a atras cu bani şi cu astea", povestesc oamenii. 

Bărbatul nu a putut să treacă niciodată peste despărţire, spun vecinii. Era supărat că nu-şi mai vede nici copiii. Ca să-i aducă din nou împreună, i-a organizat băiatului cel mare majoratul la o pensiune din zonă. A fost invitată şi fost soţie, grefiera la Tribunalul Maramureş

Dimineaţă, bărbatul ar fi trebuit să meargă la serviciu. Îngrijorat că nu mai vine, un coleg a mers să vadă ce-i cu el. L-a găsit împuşcat în inimă.

Bărbatul a lăsat în urmă un bilet de adio, în car spunea că îşi cere scuze şi "La mulţi ani!", pentru fiul său!

Bărbatul lucra din 2006 la Unitatea de Pompieri din Vişeul de Sus. Era comandantul echipei de intervenţie dar şi şofer pe autospecială. A participat la zeci de interveniţii şi a salvat multe vieţi. Pe a lui şi-a luat-o însă.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Veţi participa la Slujba de Înviere?

Observator » Stiri sociale » Un pompier din Maramureș s-a sinucis după majoratul fiului său