Video Ziua Culturii Naţionale. Muzee şi teatre din toată ţara şi-au deschis porţile pentru toată lumea
Evenimentele s-au ţinut lanţ de Ziua Culturii Naţionale, astăzi, când se împlinesc şi 174 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu. Muzee şi teatre din toată ţara şi-au deschis porţile pentru toată lumea, dar, oamenii nu s-au prea înghesuit la artă luni, de dimineaţă. Iar tinerii abia dacă şi-au amintit câteva versuri din Luceafărul.
Pe urmele lui Eminescu au fost o zi întreagă cei care au ajuns la Ipoteşti de ziua culturii. La București, a fost prezentată în premieră seria completă: Caietele lui Eminescu - tezaurul pe care Titu Maiorescu l-a lăsat Academiei Române după moartea poetului.
Anca Bejan, reprezentant ARTMARK: Te invităm la Palat să pui mâna pe Eminescu, iată-mă. Mi-am pus mănușile și toți vizitatorii noștri primesc mănuși pentru a răsfoi aceste caiete. Eminescu - o scrisoare către Veronica Micle și se vede cum i se adresa - Dulcea mea Veronica, de asemenea scrisori către prietenul său bun, Ion Creangă și câte și mai câte...
Timp de o săptămână intrarea e liberă la Palatul Cesianu Racoviţă, din Capitală. La Timişoara, au fost 1500 de bilete gratuite la expoziția lui Constantin Brâncuși. Teatre, muzee, bilioteci sau palate din București, dar și din țară și-au deschis astăzi porțile pentru toată lumea. Accesul a fost gratuit de ziua Culturii Naționale. Dar fiind o zi de luni, oamenii nu s-au prea înghesuit. Cei mai mulți au fost copiii care au vizitat muzeele cu școală.
Poeţii contemporani moderni spun că dacă nu s-ar adapta zilnic noilor generaţii ar sfârşi uitaţi.
Flick: Că să prind la public și oamenii să mă urmărească am dus într-o zonă comercială, am dus-o pe înțelesul tinerilor; ori scriu de la zero, ori iau pozeii celebre, Eminescu în speță, și le adaptez situațiilor concrete, cum fac acum și pentru voi și pentru Observator: A fost odată că-n povești/ a fost că niciodată/ jurnal de știri în bucurești/ privit de țară toată. Era concret,cuprinzător la fel că Eminescu/ el se numea Observator, și-l prezența Stoicescu!
Românii cheltuiesc în medie 27 de euro pe cultură, iar cei mai mulţi bani se duc pe plata serviciilor tv. Media europeană e de cinci ori mai mare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰