Video "Am simţit-o că era puţin dărâmată". Apropiaţii povestesc cum a primit Simona Halep vestea că a fost prinsă dopată
Cutremur în sport. Simona Halep a fost depistată pozitiv la un test antidoping făcut în august, peste Ocean. Dubla campioană de Grand Slam este suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate în Tenis. Simona respinge ferm acuzațiile și anunță că va contesta rezultatul. O nouă lovitură pentru campioana noastră, într-un an zbuciumat, atât pe plan sportiv, cât şi personal.
"Astăzi începe cel mai greu meci al vieții mele: o luptă pentru adevăr. Am fost notificată că am fost testată pozitiv la o substanță numită Roxadustat într-o cantitate extrem de mică, ceea ce a venit ca șocul vieții mele. În întreaga mea carieră ideea de a trișa nici nu mi-a trecut vreodată prin minte, pentru că este împotriva tuturor valorilor cu care am fost educată. În fața unei situații nedrepte, mă simt complet confuză și trădată. Voi lupta până la final să demonstrez că nu am luat niciodată cu știință vreo substanță interzisă și am credința că mai devreme sau mai târziu adevărul va ieși la iveală. Nu este despre titluri sau bani. Este despre onoare și o poveste de iubire pe care am avut-o cu tenisul în ultimii 25 de ani", spune Simona Halep.
Simona Halep, prinsă dopată la US Open. Cum a primit vestea
Totul a început la sfârşit de august, la US Open, acolo unde Simona Halep a pierdut din primul tur. A fost testată anti-doping. Pe 7 octombrie a primit rezultatul: "POZITIV". A cerut o nouă expertiză. Astăzi a venit verdictul: "POZITIV".
"Am vorbit dimineaţă cu Simona şi mi-a spus legat de nişte lucruri de-ale noastre să stau o perioadă. Am simţit-o că era puţin dărâmată. Simona e foarte disciplinată în tot ceea ce face. Nu ar face nimic ilegal. Simona e obişnuită cu greutăţile şi ştie ce înseamnă să lupţi până la capăt, să dovedească tot ce e de dovedit", mărturiseşte Cosmin Hodor, manager comunicare.
- Simona Halep, suspendată provizoriu după ce a fost prinsă dopată la US Open: "Este cel mai mare şoc din viaţa mea"
- În România nu se găseşte Roxadustat. La ce este folosită substanţa pentru care Simona Halep a fost depistată...
- Simona Halep, prinsă dopată. Reacţia presei străine: "Unul dintre cele mai mari cazuri de dopaj din tenis"
Ce urmează pentru Simona Halep, suspendată temporar
Simona Halep se va lupta acum cu forurile anti-doping. Într-un răspuns la solicitarea Observator, Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis explică ce se va întâmpla în continuare: "Jucătoarea trebuie să transmită dovezi și informații, să demonstreze cum a ajuns substanța în corp. Probele vor fi analizate de un panel independent. Procesul poate dura săptămâni sau luni. În acest timp, jucătoarea rămâne suspendată și nu are voie să joace".
"Să mai facă un test, să vadă dacă nu s-a greşit. Ea e mereu accidentată şi ia mereu medicamente. Poate a luat din greşeală", crede Ilie Năstase, fost tenismen. "E o super jucătoare, super atletă, super personalitate. Nu putea să aibă nevoie de doping, la pregătirea pe care o avea. Vă daţi seama câte sute de controale anti-doping a făcut în cariera ei de până acum", spune Adrian Marcu, fost antrenor.
Ce este Roxadustat, substanța cu care s-ar fi dopat Simona Halep
Substanţa descoperită în proba Simonei este interzisă de mai bine de un deceniu. Roxadustat este un medicament folosit în cazurile de anemie și ajută la o mai bună oxigenare a sângelui. "La noi în ţară nu se găseşte. Este un medicament care tratează o anemie, o anemie dată de o insuficienţă renală", explică Beatrice Speteanu, farmacist. "Dacă pacientul este anemic şi ar trebui să se pregătescă de o operaţie, poate medicul specialist să recomande acest medicament pentru a regla nivelul hemoglobinei".
"Eu nu cred că i-a crescut real performanţa sportivă. A fost undeva o eroare, probabil la nivelul staff-ului medical. Nu cred că a fost luat conştient în scop de a creşte performanţa sportivă, mai degrabă cred într-o eroare", comentează Alin Popescu, medic sportiv.
Simona nu a mai jucat după US Open. După ce s-a întors din America a divorţat de Toni Iuruc. Trei zile mai târziu s-a operat la nas, iar la jumătatea lui septembrie a anunţat că nu va mai juca în acest an. Acum va trebui să aştepte finalul anchetei în care este acuzată de dopaj. "Eu am fost cu ea o perioadă lungă din 2014. Niciodată nu a luat nimic", susţine Daniel Dobre, fost antrenor. "Îmi pare rău pentru Simona că trece prin lucrul acesta. Sper să fie o greşeală. Cariera pe care a avut-o să nu se păteze cu ceva în genul acesta", adaugă Andrei Pavel, sportiv.
Miză uriaşă pentru cariera în tenis a Simonei Halep
Dacă se confirmă, este cel mai grav caz de dopaj din istoria tenisului românesc. Însă Simona nu riscă să piardă nimic din ce a câştigat pe terenul de tenis. Acum 22 de ani, la Olimpiada de la Sydney, Andreea Răducan a pierdut o medalie de aur la gimnastică după ce a fost testată pozitiv cu pseudoefedrină. În lumea tenisului, cel mai răsunător scandal a fost în jurul uneia dintre marile rivale ale Simonei. În 2016, Maria Şarapova a fost depistată pozitiv cu meldonium la Australian Open. A fost suspendată iniţial doi ani, dar a făcut apel, iar pedeapsa a fost redusă la un an şi trei luni. "Asta e viaţa şi ăsta e sportul! Merg înainte!", spunea Simona Halep într-o conferinţă de presă din luna august.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰