Update Balonul de Aur 2022: Francezul Karim Benzema a câștigat marele trofeu, pentru prima oară în carieră
Trofeul „Balonul de Aur”, decernat anual de revista franceză France Football, și-a aflat marele câștigător. Fotbalistul francez Karim Benzema, în vârstă de 34 de ani, va pleca acasă cu râvnitul trofeu, pentru prima oară în carieră. Premiul a fost înmânat de legendarul Zinedine Zidane.
Karim Benzema, care a primit trofeul din mâinile lui Zidane, fostul său antrenor, a câştigat duelul pentru trofeu cu senegalezul Sadio Mané (Liverpool), campion al Africii şi pe care l-a învins în finala Ligii Campionilor în mai, şi cu belgianul Kevin De Bruyne (Manchester City).
Benzema îi succede în palmaresul trofeului argentinianului Lionel Messi, care anul trecut a cucerit pentru a şaptea oară acest premiu decernat de France Football.
Atacantul francez a câştigat totul în sezonul trecut, Liga Campionilor, titlul în Spania, cu Real Madrid, Liga Naţiunilor cu Franţa, titluri de cel mai bun marcator şi jucător în Spania în sezonul 2021-2022. În martie anul acesta, el a devenit şi cel mai bun marcator francez din istorie, cu 400 de goluri, depăşindu-l pe Thierry Henry, transmite Agerpres.
- FCSB - Silkeborg, scor 0-5, în grupele Conference League. FCSB pierde şi returul cu acelaşi scor şi e echipa cu...
- Un fotbalist din Premier League nevoit să se retragă la doar 24 de ani, din cauza unei afecțiuni la inimă: ''O...
- Liga Campionilor: Jamal Musiala, testat pozitiv cu Covid-19. Alţi 4 jucători de la Bayern Munchen au fost...
Benzema este al cincilea francez care obţine această prestigioasă distincţie, după Raymond Kopa (1958), Michel Platini (1983-1985), Jean-Pierre Papin (1991) şi Zidane (1998).
UPDATE: Jucătoarea Alexia Putellas a luat Balonul de Aur pentru a doua oară
Internaţionala spaniolă Alexia Putellas (FC Barcelona) a câştigat pentru a doua oară consecutivă trofeul Balonul de Aur, pentru cea mai bună fotbalistă a sezonului (2021-2022), luni seara, în gala desfăşurată la Paris, transmite AFP.
În clasamentul final al anchetei organizate de revista France Football, Putellas le-a devansat pe englezoaica Beth Mead (Arsenal), campioană a Europei cu echipa ţării sale şi desemnată cea mai bună jucătoare a competiţiei, şi pe australianca Sam Kerr (Chelsea).
UPDATE: Sadio Mane a primit ''Premiul Socrates"
Atacantul senegalez Sadio Mane a primit, luni, la Paris, ''Premiul Socrates'', acordat în premieră în cadrul ceremoniei ''Balonul de Aur'' şi destinat să pună în lumină fotbaliştii angajaţi în proiecte sociale şi caritabile, transmite Agerpres.
Atacantul african, transferat în această vară de la Liverpool la Bayern Munchen, a fost recompensat pentru investiţiile sale în dezvoltarea satului natal Bambali, din sudul Senegalului, unde a încurajat în mod egal accesul băieţilor şi fetelor la practicarea fotbalului.
UPDATE: Spaniolul Gavi a câştigat Trofeul Kopa, pentru cel mai tânăr jucător
Mijlocaşul spaniol Gavi, una dintre vedetele în devenire ale echipei FC Barcelona, a primit Trofeul Kopa, pentru cel mai bun tânăr jucător sub 21 de ani în sezonul 2021-2022, în cadrul ceremoniei premiilor Balonul de Aur, luni, la Paris, transmite AFP.
Karim Benzema, marele favorit la Balonul de Aur
Fotbalistul francezul Karim Benzema, de la Real Madrid, era considerat de către specialiști, dar și de către casele de pariuri, principalul favorit la câştigarea trofeului Balonul de Aur, pentru cel mai bun fotbalist al sezonului.
Internaționalul francez a fost desemnat jucătorul sezonului 2021-2022 în Liga Campionilor, după ce a câştigat competiția cu Real Madrid. În sezonul 2021-2022, Benzema și-a adus contribuția și la câștigarea campionatului Spaniei, a Supercupei Spaniei şi a Supercupei Europei.
De pe lista cu cei 30 de nominalizaţi la câștigarea Balonului de Aur marele absent a fost argentinianul Lionel Messi, care lipsește pentru prima dată din 2005. În 2021, trofeul a fost adjudect de Messi și de spaniola Alexia Putellas.
În cadrul Galei de la Théâtre du Châtelet s-au acordat şapte trofee:
Premiul Kopa pentru cel mai bun tânăr jucător,
Premiul Iaşin pentru cel mai bun portar,
Premiul Gerd Muller pentru cel mai bun marcator,
Premiul pentru clubul anului,
Premiul Socrates,
Balonul de Aur pentru cea mai bună jucătoare şi
Balonul de Aur pentru cel mai bun jucător.
Lista nominalizărilor la Balonul de Aur 2022
Trent Alexander-Arnold (Anglia, FC Liverpool)
Karim Benzema (Franţa, Real Madrid)
Joao Cancelo (Portugalia, Manchester City)
Casemiro (Brazilia, Real Madrid)
Thibaut Courtois (Belgia, Real Madrid)
Cristiano Ronaldo (Portugalia, Manchester United)
Kevin De Bruyne (Belgia, Manchester City)
Luis Diaz (Columbia, FC Porto și FC Liverpool)
Fabinho (Brazilia, FC Liverpool)
Phil Foden (Anglia, Manchester City)
Erling Haaland (Norvegia, Borussia Dortmund și Manchester City)
Sébastien Haller (Coasta de Fildeş, Ajax și Borussia Dortmund)
Harry Kane (Anglia, Tottenham)
Joshua Kimmich (Germania, Bayern Munchen)
Rafael Leao (Portugalia, AC Milan)
Robert Lewandowski (Polonia, Bayern Munchen și FC Barcelona)
Riyad Mahrez (Algeria, Manchester City)
Mike Maignan (Franţa, AC Milan)
Sadio Mané (Senegal, FC Liverpool și Bayern Munchen)
Kylian Mbappé (Franţa, Paris-SG)
Luka Modric (Croaţia, Real Madrid)
Christopher Nkunku (Franţa, RB Leipzig)
Darwin Nuñez (Uruguay, Benfica și FC Liverpool)
Antonio Rüdiger (Germania, Chelsea și Real Madrid)
Mohamed Salah (Egipt, FC Liverpool)
Bernardo Silva (Portugalia, Manchester City)
Son Heung-min (Coreea de Sud, Tottenham)
Virgil Van Dijk (Ţările de Jos, FC Liverpool)
Vinicius Junior (Brazilia, Real Madrid)
Dusan Vlahovic (Serbia, AC Fiorentina și Juventus)
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰