Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Ce jucători are România la Australian Open 2022

Cinci sportive din România se află pe tabloul principal al turneului de tenis Australian Open 2022, care va debuta pe 17 ianuarie, la Melbourne. Ele sunt Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina-Camelia Begu, Jaqueline Cristian şi Elena Gabriela Ruse. Simona Halep este a 14-a favorită a turneului la feminin.

de Redactia Observator

la 12.01.2022 , 22:38

Lor li s-ar putea alătura Irina Bara, care e la o victorie distanță de tabloul principal al Australian Open, după ce a învins-o, în turul al doilea al calificărilor, cu scorul de 5-7, 6-1, 6-4, pe Alexandra Cadanţu, locul 211 WTA.

Irina Bara, în finala calificărilor de la Australian Open 2022

Meciul decisiv pentru Irina Bara este cu Viktoria Tomova, locul 119 WTA şi cap de serie numărul 5. Accederea în ultimul tur al calificărilor este recompensată cu un premiu de 50.000 de dolari australieni (31.730 de euro) şi cu 30 de puncte WTA.

Articolul continuă după reclamă

Românce la Australian Open 2022.

Profimedia Images

Pe acelaşi subiect

Jucătoarele calificate în turul al doilea preliminar primesc un premiu de 33.500 de dolari australieni (21.250 de euro) fiecare şi câte 20 de puncte WTA.

Inițial, la linia de start a calificărilor s-au aflat șase românce: Mihaela Buzărnescu, Irina Bara, Alexandra Cadanţu-Ignatik, Gabriela Talabă Lee, Irina Fetecău şi Cristina Dinu. Dintre ele, doar Irina Bara s-a calificat în ultimul tur preliminar al Australian Open, primul grand slam din 2022.

Simona Halep, câştigătoare a turneului Melbourne Summer Set 1

Simona Halep a câştigat, duminică, turneul de categorie WTA 250 Melbourne Summer Set 1, după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 6-2, 6-3, pe rusoaica Veronika Kudermetova, locul 31 WTA şi cap de serie numărul 3. Acesta este trofeul cu numărul 23 din carieră, din 41 de finale disputate.

Simona Halep a câștigat turneul Melbourne Summer Set 1

Profimedia Images

Simona Halep a declarat după turneul de la Melbourne pe care l-a câştigat că se simte bine din punct de vedere fizic şi crede că are capacitatea de a continua seria victoriilor.

"Corpul este grozav, mă simt bine. Am avut cinci meciuri grele, iar corpul meu este bine. Nu mă simt atât de obosită. Fizic sunt în starea potrivită. Încrederea creşte. Mă simt încrezătoare. Simt că am jocul pentru a câştiga meciuri. Nu sunt atât de speriată când îmi pierd serviciul, pentru că îmi pierd adesea serviciul, dar sunt încrezătoare că revin. Nu mă sperie asta. Nici nu credeam că am pierdut serviciul, doar m-am concentrat pe retur. M-am concentrat pe fiecare joc pe care l-am jucat. Am fost foarte pozitivă", a declarat Halep, potrivit WTA.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Sport » Ce jucători are România la Australian Open 2022