Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Petrecere fabuloasă, după câștigarea Cupei Mondiale. Campionii Argentinei sunt așteptați acasă cu aplauze și urale: ''Îl ador pe Messi, sunt foarte fericită!''

Campionii se întorc acasă! După un meci istoric în care au bătut Franţa, argentinienii au reuşit să pună mâna pe trofeu. A fost sărbătoare în toată ţara, iar Messi a fost privit ca un adevărat zeu al fotbalului. În timp ce campionii sărbătoresc în aceste momente în avion, francezii au ajuns deja acasă unde au fost primiţi de fani cu aplauze.

de Redactia Observator

la 20.12.2022 , 20:26

După 36 de ani de aşteptare, Argentina şi-a văzut visul cu ochii: a obţinut al treilea titlu suprem. Statueta suflată cu aur a fost adusă pe stadionul din Doha de o româncă. Adriana Paul a fost aleasă din peste 10.000 de însoțitori de zbor de la Qatar Airways pentru a participa la ceremonia de premiere.

Toată ţara a petrecut. Peste un milion de oameni s-au adunat în Plaza de la República din Buenos Aires.

"Am suferit la Campionatul mondial din 1990. M-am uitat la fiecare campionat cu copiii mei. Este ceva extraordinar!"

Vezi și

Rosario, oraşul natal al lui Lionel Messi, a devenit centrul Universului.

Pe acelaşi subiect

"Sunt foarte emoţionată! Îl ador pe Messi şi sunt foarte fericită pentru el!"

Messi a dansat pe mese şi a cântat, după câștigarea marelui trofeu

În timp ce suporterii sărbătoreau în stradă, în vestiarul naţionalei Argentinei, înainte de zborul spre casă, Messi a dansat pe mese şi a cântat alături de colegii săi. Bucuria jucătorilor a continuat şi în avion. Campionii au fredonat o melodie ale cărei versuri au fost compuse special pentru a celebra această victorie, dar şi pentru a-i aduce un omagiu regretatului Maradona.

Trofeul a fost personajul principal în pozele făcute de fotbalişti. Ba chiar, ca să se asigure că ajunge fără nicio zgârietură în Argentina, campionii l-au pus pe un scaun al avionului şi i-au pus şi centura de siguranţă.

Francezii au ajuns acasă mai devreme decât sud-americanii. Suporterii i-au aşteptat în Place de la Concorde, iar vicecampionii mondiali au ieşit la balcon să-i salute.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sport » Petrecere fabuloasă, după câștigarea Cupei Mondiale. Campionii Argentinei sunt așteptați acasă cu aplauze și urale: ''Îl ador pe Messi, sunt foarte fericită!''