Scandal uriaş în avionul naţionalei României U21: trei jucători s-au înjurat ca la uşa cortului. O stewardesă a fost agresată verbal: reacţia FRF
Scandal în avionul cu care naţionala Under 21 a României se întorcea din cantonamentul din Spania. Mai mulţi jucători ai naţionalei au tulburat zborul celorlalţi pasageri şi chiar au agresat o însoţitoare de zbor.
Potrivit DigiSport, care citează relatarea unuia dintre pasageri, George Cîmpanu (21 de ani), Ștefan Baiaram (18 ani) și Jovan Markovic (20 de ani) au făcut scandal în aeroport şi s-au înjurat, fără a ţine cont de prezenţa celorlalţi oameni din jur. Mai mult, de furia celor trei tineri jucători nu a scăpat nici o însoţitoare de zbor, care la rândul ei a fost agresată verbal.
"Mergeam agale prin duty free. Deodată foarte multă zarvă, voci din ce în ce mai gălăgioase. La un moment dat, auzim un șir de înjurături. I-am recunoscut pe Markovic, Baiaram și Cîmpanu. Am rămas puțin uimit de comportamentul necivilizat așa că am încercat să mă îndepărtez de ei.
După decolarea avionului spitirele s-au mai calmat puțin. Băiatul din fața mea, Cîmpanu, insista să se arunce în scaun necontrolat. Ba îl pălmuia pe cel din dreapta sa, ba pe cel din fața sa. Înjurături adresate colegilor, care le acceptau ca pe niște saluturi. Injurii rasiste la adresa lui Baiaram și Markovic, dar își permit pentru că sunt prieteni. Distracție maximă. Nimeni nu le spune nimic să se calmeze.
O însoțitoare de zbor, româncă, care și ea a fost abuzată de Cîmpanu și Baiaram, vine spășită și își cere scuze în numele companiei pentru zborul cu probleme. Atenție! Însoțitoarea de zbor era vizibil afectată de tot și a încercat să îndulcească dimineața. Ieșind din avion, se vedea clar după cantitatea de mizerie lasată în urmă, unde începea și unde se termina delegația României la fotbal U21. M-am mâhnit teribil. Sportul este o extensie a omului, deci trebuie mai întâi să fii om. Oare Messi sau Mbappe la fel se comportă pe avion? Dacă i-ar vedea cineva înjurând ca la ușa cortului, oriunde în spațiul public, ar mai da autografe?", a relatat pentru Digisport, unul dintre pasageri.
- România - Armenia 1-0. Tricolorii urcă pe locul 2 în grupă, dar trebuie să câştige ultimele două meciuri din...
- Sfatul Simonei Halep pentru Emma Răducanu. "Trebuie să fii foarte atent după o victorie atât de mare"
- "O să venim la vestiare să te violăm". O fotbalistă de 17 ani a notat ce i-au strigat suporterii echipei adverse,...
Reacţia Federaţiei Române de Fotbal
Federaţia Română de Fotbal a fost informată despre acest incident şi a emis un comunicat de presă prin care precizează că s-a deschis o anchetă internă.
"Am luat act de eventualul incident care ar fi avut loc în avion la revenirea selecționatei U21 la București. Federația Română de Fotbal tratează cu seriozitate aceste incidente și a demarat o anchetă internă. Indiferent de numele jucătorului, în cazul în care comportamentul său a fost unul inadecvat, se va acționa în consecință.
Educația este foarte importantă pentru Federația Română de Fotbal și încercăm să evităm astfel de situații. Acesta este și unul dintre motivele pentru care FRF a implementat în octombrie 2019, la toate loturile naționale, programul educațional Football Management Skiils. Obiectivul este construirea noilor generații de tricolori cu jucători mai bine adaptați fotbalului profesionist, capabili să își consolideze stabilitatea financiară, expunerea media adecvată, să aibă un regim nutrițional sănătos, un echilibru mental, un comportament exemplar pe teren și în afara lui și un traseu sportiv în spiritul integrități", a fost răspunsul FRF pentru DigiSport.
Naţionala U21 a României, naţionala de tineret, se întorcea din cantonamentul din Spania. Incidentul s-a petrecut pe aeroportul din Viena, fără ca selecţionerul Florin Bratu să fie de faţă. Florin Bratu a plecat din Spania direct în Germania pentru a urmări meciul amical al naţionalei U20 cu Germania, partidă pe care naţionala României a pierdut-o, scor 0-4.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰