"O să venim la vestiare să te violăm". O fotbalistă de 17 ani a notat ce i-au strigat suporterii echipei adverse, la un meci din Spania
O fotbalistă de 17 de ani, de la o echipă din liga a treia feminină din Spania, a întocmit o listă cu ce i-au transmis suporterii formaţie adverse la un meci de campionat.
Karolina Sarasua García, o jucătoare de la Osasuna B, a fost subiectul insultelor şi ameninţărilor, sâmbătă, în cursul meciului pe care formaţia ei l-a disputat, în deplasare, împotriva SD Nueva Montana. Potrivit mundodeportivo.com, citat de news.ro, Karolina a trebuit să asculte pe parcursul jocului un şir dispreţuitor şi foarte grav de insulte şi ameninţări, cu aluzii la posibile violuri şi la tot felul de acţiuni de hărţuire sexuală.
Ce arată raportul de arbitraj al partidei, semnat de Lucia Fernandez Luna
"În timpul desfăşurării celei de-a doua reprize, am observat prezenţa a cinci băieţi pe gard, în afara terenului, în zona de mijloc, în spatele asistentei mele numărul 2, cel puţin unul dintre ei purtând un trening cu emblema echipei locale, SD Nueva Montana. S-au adresat atât jucătoarelor, cât şi mie personal cu comentarii jignitoare în timpul desfăşurării celei de-a doua reprize. Odată ce meciul s-a terminat, delegatul echipei vizitatoare împreună cu jucătoarea numărul 9, Karolina Sarasua Garcia, mi-au prezentat o plângere cu privire la lipsa de respect şi au comunicat exact termenii cu care ni s-au adresat: <te voi viola>, <o să violăm întreaga ta echipă>, <ridică-ţi tricoul pentru a-mi arăta sânii şi fundul>, <îţi pot vedea chiloţii>, <mergem la vestiare şi te volăm>... (n.r. plus altele mai greu de reprodus)".
Arbitra a mai scris şi despre faptul că l-a eliminat pentru proteste pe antrenorul gazdelor, Juan Hernandez, care a mers în spatele băncii echipei sale şi a continuat să vocifereze la orice decizie. La final, acesta ar fi ameninţat-o la vestiare.
Clubul Osasuna a reacţionat pe reţele de socializare, precizând că respinge comentariile făcute la adresa unei jucătoare a echipei feminine B în meciul disputat sâmbătă după-amiază. Gruparea bască a ţinut să "mulţumească SD Nueva Montana pentru sprijinul acordat şi pentru atitudine exemplară faţă de cele întâmplate", fără să precizeze în ce a constat această atitudine. Meciul s-a încheiat cu victoria oaspeţilor, cu scorul de 5-0.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰