Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală, la Dubai. Românca va urca pe locul 21 în clasamentul WTA

Sorana Cîrstea, locul 22 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai. Sorana Cîrstea a învins-o în optimi pe croata Donna Vekic, numărul 31 mondial, scor 3-6, 6-3, 7-5, în două ore şi 15 minute. În runda următoare, românca o va înfrunta pe favorita 7, sportiva cehă Marketa Vondrousova (8 WTA). Prin accederea în sferturile de finală, Sorana Cîrstea şi-a asigurat un premiu de 72.965 de dolari şi 215 puncte.

de Redactia Observator

la 21.02.2024 , 16:19

Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturi la Dubai Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturi la Dubai - Profimedia

Sorana Cîrstea a revenit de la 0-1 la seturi și a învins-o în optimile de finală pe croata Dona Vekic, la turneul Masters 1000 de la Dubai. Performanța o duce pe Cîrstea pe locul 21 mondial, egalând astfel cea mai bună performanță a carierei. În sferturi, românca o întâlnește pe Marketa Vondrousova.

Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturi la Dubai

Sorana Cîrstea a avut un start de meci ezitant, cedând al treilea game al setului pe propriul serviciu, fără să reușească să recupereze diferența. Mai mult, Vekic a mai reușit încă un break, cu care a închis setul cu 3-6, relatează Mediafax.

Articolul continuă după reclamă

Actul secund a fost în oglindă cu primul, din punct de vedere al scorului, Cîrstea fiind însă cea care a făcut trei break-uri în set, cedând unul singur. Vekic a făcut mult mai multe greșeli neforțate, pe fondul unui joc bun al româncei de pe linia de fund.

Pe acelaşi subiect

Pauza de vestiar, înainte de setul decisiv, nu i-a fost de folos croatei, care s-a văzut condusă cu 3-0. A revenit însă și chiar a mai făcut un break, având la 4-5 ocazia de a închide meciul pe propriul serviciu.

Sorana Cîrstea a replicat, asigurându-și trei mingi de rebreak, din care a valorificat-o pe a doua, câștigând primul game dintr-o serie de trei consecutive, care i-au adus câștigarea meciului cu 3-6, 6-3, 7-5, după două ore și 17 minute.

Următorul meci, cu Marketa Vondrousova

Calificarea în sferturile de finală o va propulsa pe româncă pe locul 21 în clasamentul mondial WTA, egalând astfel cea mai bună clasare a sa din carieră. Prezența în sferturi îi aduce și un premiu de 72.965 USD și 215 puncte WTA.

În sferturile de finală, Sorana Cîrstea o va întâlni pe jucătoarea cehă Marketa Vondrousova, favorita numărul 7 a competiției, actualmente număr 8 mondial. Cîrstea conduce în confruntările directe cu Vondrousova cu 2-1.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sport » Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală, la Dubai. Românca va urca pe locul 21 în clasamentul WTA