Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sonda solară Parker, cel mai rapid obiect construit de om, a depășit recordul de viteză pe care l-a stabilit anterior

Sonda solară Parker, consturită de oamenenii de știință de la NASA, şi-a doborât propriul record de viteză, rămânând cel mai rapid obiect construit de om din istorie, transmite Live Science. Pe27 septembrie sonda a atins viteza de 635.266 km/h în timp ce a trecut prin proximitatea relativă a Soarelui, datorită asistului gravitaţional rezultat după survolul planetei Venus la 21 august.

de Redactia Observator

la 15.10.2023 , 15:53

Sonda solară şi-a depăşit propriul record de viteză - Profimedia

Sonda şi-a doborât astfel propriul record de viteză de 586.863 km/h ce datează din noiembrie 2021. În acelaşi timp, vehiculul spaţial a stabilit un nou record de apropiere faţă de Soare, trecând la doar 7,26 milioane de kilometri de suprafaţa astrului - adică mai aproape decât orice altă sondă spaţială trimisă vreodată să observe Soarele, conform NASA.

Zborurile deasupra planetei Venus sunt elemente cruciale pentru obiectivul sondei Parker de a studia suprafaţa solară. În timp ce sonda trece pe lângă Venus, planeta preia o parte din energia orbitală a vehiculului, permiţându-i să se apropie mai mult faţă de Soare. Sonda urmează să mai survoleze o dată planeta Venus. Ea se va apropia cel mai mult de Soare la sfârşitul lui 2024 - până la 6,16 milioane de kilometri de suprafaţa astrului. De asemenea, sonda va atinge probabil viteze şi mai mari la ultima ei trecere pe lângă Soare, urmând să-şi consolideze statutul de cel mai rapid obiect construit de om în istorie.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Sonda solară Parker, lansată în august 2018, se află într-o misiune de 7 ani cu obiectivul de a studia corona solară, stratul superior al atmosferei solare. Înţelegerea modului în care căldura se deplasează în cadrul coronei, a modurilor în care plasma şi câmpurile magnetice modifică suprafaţa solară precum şi fenomene extrem de puternice, aşa cum este vântul solar, îi va ajuta pe oamenii de ştiinţă să realizeze prognoze mai bune ale vremii spaţiale, conform NASA.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiinţă » Sonda solară Parker, cel mai rapid obiect construit de om, a depășit recordul de viteză pe care l-a stabilit anterior