Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Bogdan Drăcea, invitatul special iUmor care l-a impresionat pe Cheloo cu seria de glume: "Are tot respectul meu, există ceva în comun!"

Cea mai nouă ediţie de audiţii iUmor, difuzată sâmbăta aceasta, de la 20:00, la Antena 1 îl aduce în faţa juriului pe comedianul Bogdan Drăcea, în calitate de invitat special. Impresionat de numărul de stand-up al acestuia, Cheloo l-a lăudat, deși, la un moment dat, a părut de-a dreptul exasperat de momentul lui. Cum au reacţionat juraţii şi prezentatorii şi numele concurenților care vor intra în cursa pentru trofeul show-ului, telespectatorii le pot afla în cadrul ediției care va fi difuzată sâmbătă, 18 martie, de la 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

de Redactia Observator

la 16.03.2023 , 14:43

Bogdan Drăcea a revenit pe scena iUmor în calitate de invitat special și a ales să își înceapă numărul de stand-up cu „o glumă acidă“ la adresa lui Cătălin Bordea și a lui Nelu Cortea. „Mă bucur să vă revăd! Mă bucur că v-ați angajat și voi băieți, Doamne ajută!“, a spus comediantul. Amuzat de replica lui, Cătălin Bordea a exclamat: „În sfârșit, tată!“, stârnind și mai mult hohotele de râs ale tuturor celor prezenți. 

Subiectele abordate de Bogdan Drăcea în timpul momentului său au fost primite foarte bine, iar autoironia și roast-ul nu au lipsit. Rând pe rând, acesta a abordat tot felul de subiecte de interes general, în nota-i caracteristică, pentru ca la final, mărind viteza numărului său să îl cam “piardă” pe Cheloo, care a avut câteva reacții ce i-au amuzat pe colegii săi. „Drăcea este minunat, însă, l-a scos puțin de pe frecvență pe Cheloo, pentru că el dă totul linear și în viteză, nu face absolut nicio pauză“, a declarat Cătălin Bordea, Iar Nelu Cortea a completat: „Cheloo, care este obișnuit să analizeze fiecare cuvânt, fiecare idee, să te ia la puricat după aceea… n-apuca! Și îl vedeam acolo cum și-a dat jos șapca și făcea fețe-fețe“. „Nu înțeleg de ce a vrut să scape de noi atât de repede! La un moment dat, s-a transformat într-o mitralieră, dar sunt obișnuit să țin pasul, am înțeles fiecare cuvânt“, a declarat Cheloo la testimoniale.

Bogdan Drăcea a fost lăudat nu doar de jurații iUmor, ci și de prezentatori

Articolul continuă după reclamă

„Băi, tati, ai zis vreo trei materiale într-un material“, a zis Dan Badea, iar comediantul a răspuns printr-o glumă: „Așa sunt eu, pe repede. L-am dat repede, că mai am o emisiune acum, imediat“. „Drăcea este foarte tare și funcționează cumva pe niște reguli cunoscute mie. Să admitem că scriu cam în aceeași manieră versuri. Avem ceva în comun, are tot respectul meu, este foarte bun“, a mai mărturisit Cheloo.

Numărul integral de stand-up al comediantului, prestațiile concurenților și momentul creat de Radu Pietreanu în cadrul rubricii „Dacă aș fi președinte“, telespectatorii le pot vedea sâmbătă, de la ora 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » TV » Bogdan Drăcea, invitatul special iUmor care l-a impresionat pe Cheloo cu seria de glume: "Are tot respectul meu, există ceva în comun!"