Antena Meniu Search
x

Galerie foto Documentarul Drumul Aurului, duminică, 26 martie, de la ora 17:00: O perspectivă inedită asupra uluitorului traseu America Express

Duminica aceasta, de la ora 17:00, Antena 1 va difuza documentarul Drumul Aurului, dedicat fabulosului traseu străbătut de concurenții reality show-ului America Express, văzut, însă, în ritmul exploratorilor Marius Damian și Oase.

de Redactia Observator

la 24.03.2023, 21:35

Vezi și

Aceștia vor povesti telespectatorilor despre specificul zonelor prin care au trecut echipele, despre obiceiurile și ineditul lor, înfățișând Mexicul, Guatemala și Columbia dintr-o cu totul altă perspectivă.

Cei 7.000 de kilometri străbătuți alert în aventura America Express capătă astfel profunzimea dată de ochii curioși ai celor doi prezentatori, dornici să afle totul despre semnificațiile locurilor și ale misiunilor de pe traseu. Mexicul, tărâmul zeilor azteci, Guatemala, inima civilizației Maya, și Columbia, țara smaraldelor și a cafelei, se dezvăluie în acest documentar și ca destinații de vacanță, poveștile aduse de Marius Damian și Oase oferind informații utile și idei de călătorii în această parte de lume. După varianta italiană a reality show-ului, Antena 1 este a doua televiziune din lume care a pornit pe această rută spectaculoasă și singura care a îmbogățit aventura competiției cu această colecție de materiale ce scanează cultura locurilor vizitate, realizând un documentar unic.

De la tradiții și istoria fascinantă a destinațiilor la pericolele orașelor afectate de influența cartelurilor de droguri, documentarul Drumul Aurului este totodată preambulul ideal pentru Marea Finală America Express, difuzată duminca aceasta, de la ora 20:00.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » TV » Documentarul Drumul Aurului, duminică, 26 martie, de la ora 17:00: O perspectivă inedită asupra uluitorului traseu America Express