Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Ela şi Petrică, câştigătorii celui de-al patrulea sezon Mireasa

Ieri, la Antena 1, în cadrul finalei celui de-al patrulea sezon Mireasa, cuplurile finaliste au luptat mai determinate ca niciodată să demonstreze că ei merită să câştige marele premiu în valoare de 40.000 de Euro.

de Redactia Observator

la 20.12.2021 , 14:19

La finalul unei ediţii încărcate de emoţii, telespectatorii au decis: Ela şi Petrică sunt câştigătorii celui de-al patrulea sezon al reality show-ului matrimonial de la Antena 1.

Telespectatorii au urmărit în număr mare finala celui de-al patrulea sezon Mireasa, de la Antena 1, reality show-ul matrimonial fiind lider de audienţă la nivelul întregii ţări, cu 5.5 puncte de rating şi 15.2% cota de piaţă. Gala care a decis cuplul câştigător a celui de-al patrulea sezon a atins aproape 3 milioane de telespectatori unici la nivel naţional. De altfel, cel mai nou sezon Mireasa s-a impus ca lider de audienţă la nivelul tuturor targeturilor, cu un procent de leadership de 53% pe publicul comercial cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, 68% pe publicul din mediul urban şi de respectiv 56% la nivelul întregii ţări.

Cuplul format din Ela şi Petrică a fost cel care a acumulat cele mai multe voturi din partea telespectatorilor în marea finală Mireasa, de la Antena 1. De-a lungul întregului sezon, cei doi au reuşit să facă faţă cu brio tuturor problemelor întâmpinate în competiţie, iar în prezent au o relaţie sudată. Ieri, cei doi indrăgostiţi au părăsit casa Mireasa cu marele premiu, de 40.000 de Euro şi, cel mai important, au plecat acasă formând o familie. Imediat după ce au aflat că ei sunt marii câştigători, cei doi au mărturisit că din banii câştigaţi intenţionează să îşi achiziţioneze o casă.

Articolul continuă după reclamă

Locul secund în competiţia de la Antena 1 a fost ocupat de cuplul Raluca şi Ion, în vreme ce pe locul al treilea s-au clasat Ana şi Alex. Maria şi Marius nu s-au căsătorit în cadrul emisiunii, cei doi mărturisind că nu au dorit să facă acest lucru sub presiunea competiţiei. Tot aseară, gazda emisiunii, Simona Gherghe a mărturisit faptul că cel mai nou sezon al emisiunii Mireasa va putea fi urmărit la începutul anului viitor, pe Antena 1.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » TV » Ela şi Petrică, câştigătorii celui de-al patrulea sezon Mireasa