Ilona Brezoianu, dezvăluiri înaintea semifinalei: „Dacă Ristei nu putea, mă retrăgeam din concurs!”
Semifinala, sezonului 17 Te cunosc de undeva!, difuzată sâmbătă de la ora 20:00 pe Antena 1, i-a pus la grea încercare pe Ilona Brezoianu și Florin Ristei. Hit-ul interpretat de cei doi în cea mai nouă ediție, You are the one that I want, din faimosul musical Grease, a creat dificultăți în echipă.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Repetițiile Te cunosc de undeva! și antrenamentele intense de canto de până acum au fortaț-o pe Ilona Brezoianu să ia o pauză vocală înaintea semifinalei. Antrenoarea Crina Mardare nu a ezitat să sară în ajutorul echipei, pentru ca piesa pe care o vor interpreta în cea mai nouă ediție să iasă bine. „Sunt într-o pauză vocală, dar nu pot să mă abțin să nu vorbesc. Am primit bomboane de gât de la doamna Crina”, a declarat Ilona Brezoianu răgușită. Pauza vocală a colegei a fost ocazia perfectă pentru ca Florin Ristei să își arate calitățile vocale excepționale, reușind astfel să urce până la cea mai înaltă notă. „Dacă Ristei nu putea, mă retrăgeam din concurs!”, a spus Ilona amuzată.
Cum se vor descurca cei doi cu provocarea primită de la năstrușnica ruletă și dacă vor putea să intre cu adevărat în pielea personajelor, telespectatorii Te cunosc de undeva! vor putea afla urmărind semifinala sezonului 17, difuzată sâmbăta aceasta de la ora 20:00 pe Antena 1. Toate echipele de concurenți au șansa de a se califica pentru marea finală, deoarece pentru prima oară publicul din platou va avea drept de vot, lucru care poate răsturna clasamentul general.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰