Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto iUmor: Câștigătoarea Campionatului Mondial de Pole Dance la categoria 70+, moment senzațional

Cel de-al șaptelea episod de audiții iUmor o va aduce în fața telespectatorilor pe Idanna Abignente, câștigătoarea Campionatului Mondial de Dans la Bară la categoria sa de vârstă, respectiv 79 de ani. Jurații show-ului de umor au fost fascinaţi de momentul septuagenarei. Numărul integral, voturile primite de la Delia, Cătălin Bordea, Nelu Cortea și Cheloo, dar și cine sunt contracandidații italiencei, telespectatorii pot afla, începând din această săptămână, duminică, 2 aprilie, de la ora 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

de Redactia Observator

la 30.03.2023 , 14:35

Idanna Abignente este din Italia, urmează să împlinească 80 de ani, iar pe când avea 71, ea a decis să se înscrie la cursuri de pole dance. „Eu sper, prin intermediul acestui număr, să demonstrez că vârsta nu este un obstacol. Aveam deja 71 de ani, deci, nu eram tânără. Profesoara mea de dans, o profesionistă desăvârșită, și-a deschis la Torino o sală de dans. Una dintre amicele copiilor mei mi-a spus: «Idanna, haide să încerci și tu!». Am crezut că nu voi continua să fac asta, dar am încercat, iar după nouă ani încă sunt aici“, a povestit sportiva înainte să urce pe scena iUmor.

Moment de senzaţie la iUmor

Delia, Cătălin Bordea, Nelu Cortea și Cheloo au privit cu multă atenție întregul număr pregătit de Idanna Abignente pentru audițiile sezonului 14 iUmor. Iar emoțiile lor, dar și ale tuturor celor din platoul de televiziune au atins cote maxime. „Eu am trăit niște sentimente... îți mișcă sufletul, știi? Dorința de a face asta și nebunia de a face chestia asta. Mie mi-a creat un moment foarte sensibil în mintea mea cinematografică și în melancolia mea (...). Pe mine, cel puțin, m-ați cucerit în totalitate!“, a declarat Delia, iar Nelu Cortea a mărturisit: „Doamna Idanna, mie mi-a plăcut foarte mult ce ați făcut și vă apreciez foarte tare! Vreau neapărat ca bunică-mea să vadă numărul acesta! Mulțumesc foarte mult pentru asta!“.

Articolul continuă după reclamă

Înainte să afle voturile pe care și le-a adjudecat, italianca le-a dezvăluit juraților iUmor că își dorește să își aniverseze următoarea zi de naștere făcând pole dance. „Doamnă, felicitări! Sunteți un exemplu pentru toată lumea!“, a exclamat Delia, în timp ce Cheloo a spus:  „Are 79 de ani, în curând va împlini 80 de ani – din acest punct de vedere este un etalon de forță, curaj și, totodată, inconștiență la capitolul dans la bară“. Întrebată care este secretul pentru această pasiune pe care a descoperit-o în urmă cu niciun deceniu, concurenta a răspuns: „Cred că este entuziasmul meu, bucuria de a trăi, aprecierea lucrurilor mărunte".

Doina Teodoru a acceptat provocarea de a fi la pupitrul rubricii „Dacă aș fi președinte, iar Vlad Bieltz, Dima Țui și Alexandru Țiproc, „Regele invențiilor“, cum a fost numit, sunt doar trei dintre concurenții care vor încerca să îi convingă pe Cătălin Bordea, Nelu Cortea, Delia și Cheloo că merită să primească like-ul lor. Ce momente au pregătit aceștia, dar și contracandidații lor, telespectatorii pot vedea duminică, de la ora 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » TV » iUmor: Câștigătoarea Campionatului Mondial de Pole Dance la categoria 70+, moment senzațional