Antena Meniu Search
x

Galerie foto Lucian Pavel revine la finalul celui de-al doilea sezon Adela în rolul unui personaj-cheie

Deşi adevărul a ieşit la iveală şi Adela a aflat cine este cu adevărat, povestea nu se încheie aici. Acţiunea serialului produs de Ruxandra Ion şi Dream Film Production şi difuzat în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1 se complică tot mai mult cu fiecare episod şi noi personaje îşi fac apariţia în poveste.

de Redactia Observator

la 14.12.2021, 09:52

Este şi cazul actorului Lucian Pavel, pe care telespectatorii l-au putut urmări la debutul primului sezon al serialului. Astfel, începând cu finalul acestui sezon, Lucian Pavel îi va da viaţă lui Alexandru Iftimie, un senator care îşi iubeşte fiica pe care a crescut-o singur, după moartea soţiei sale, mai mult decât orice pe lume. Când fiica sa cade într-o depresie cronică, acesta devine obsedat să se răzbune pe Luca şi pe familia Andronic, pe care o consideră vinovată de trauma fiicei sale.

„Ca părinți, credem deseori că dacă ne iubim necondiționat copilul este de ajuns. A fi părinte implică mai mult decât atât. Cred că ar trebui să fim conectați tot timpul cu copilul nostru. Să-i câstigăm încrederea. Să-i fim prieteni, în măsura în care nu îi afectăm intimitatea. Atunci, alegerile pe care le va face vor fi cele corecte. Senatorul Iftimie, personajul pe care îl interpretez în serialul Adela de la Antena 1 este exact tipul de părinte, de tată, care provoacă o rătăcire a fiicei sale şi, în cele din urmă, o autodistrugere fără cale de întoarcere!”, a declarat actorul Lucian Pavel, care a mai completat: „Mă aflu la prima colaborare cu casa de producţie a Ruxandrei Ion, o echipă tehnică şi artistică profesionistă şi nu pot decât să sper că ...va urma!”.

Filmările pentru cel de-al treilea sezon al serialului produs de Ruxandra Ion şi Dream Film Production sunt în plină desfăşurare, astfel că în curând telespectatorii vor putea urmări continuarea poveştii proiectului care se bucură de o distribuţie de excepţie şi o echipã de producţie cu o vastã experienţã în lumea serialului. Ce alte lucruri vor ieşi la iveală şi vor pune în continuare piedici în calea fericirii şi a liniştii protagoniştilor, telespectatorii vor putea afla urmărind ultimele două episoade din actualul sezon Adela, joi, de la 20:30, la Antena 1.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » TV » Lucian Pavel revine la finalul celui de-al doilea sezon Adela în rolul unui personaj-cheie