Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Serialul Lia - Soţia soţului meu de la Antena 1 a fost reînnoit pentru sezonul doi. Filmările au început deja!

Producătorii serialului „Lia – soția soțului meu”, povestea care ține milioane de telespectatori în fața micilor ecrane, în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1, anunță faptul că filmările pentru cel de-al doilea sezon al proiectului, care va fi difuzat în această toamnă, au început deja. 

de Redactia Observator

la 08.05.2023 , 12:49

Mai sunt doar șase săptămâni până la marele final al sezonului 1 din „Lia – soția soțului meu”, însă proiectul, care se bucură de o distribuţie de excepţie şi o echipã de producţie cu o vastã experienţã, a trecut deja la etapa următoare şi a început filmările pentru următorul sezon. „Sunt mândră de evoluţia acestui serial, de echipa mea şi, nu îl ultimul rând, de actorii excepţionali din distribuţie. Un asemenea proiect presupune o muncă fantastică de echipă, însă faptul că telespectatorii noştri, cărora profit de ocazie să le mulţumesc pentru susţinere, ne urmăresc în număr atât de mare, ne motivează să ne găsim resursele să mergem mai departe!”, a declarat Ruxandra Ion

Telespectatorii care urmăresc fiecare episod al serialului și trec, alături de personajele lor preferate, prin toate emoţiile, sunt curioși să afle cum se încheie acest sezon, ce se va întâmpla cu Lia (Ana Bodea) și Petru (Ştefan Floroaica), ce mai pun la cale Alice (Ioana Blaj) și Otilia (Ilinca Goia), ce schimbări vor apărea în trio-ul amoros Gabi (Doiniţa Oancea)-Pavel (Alexandru Ion) – Dana (Oana Zara), ce mai pun la cale Mira (Kira Hagi) şi Andi (Vlad Gherman), ce descoperiri mai fac Maria (Carmen Ionescu) şi Marcel (Bebe Cotimanis) sau dacă va reuși Gianni Rocca (Andrei Aradits) să își ducă până la capăt planul de răzbunare față de Petru. 

Întrebările fanilor sunt multe, de ordinul sutelor, atât pe rețelele de socializare ale serialului, cât și pe cele ale actorilor din distribuție, care, la rândul lor, primesc mii de comentarii și mesaje. Desigur, telespectatorii vor găsi răspunsurile la toate aceste întrebări, urmărind în continuare serialul în fiecare seară de joi, de la 20:30, la Antena 1. 

Articolul continuă după reclamă

Filmările pentru sezonul 2 au început deja, iar actorii din distribuție, care au citit deja ce urmează să se întâmple, mărturisesc că sezonul următor va fi cel puțin la fel de captivant, că povestea va lua o turnură total neașteptată, că personajele vor trece prin evoluții dramatice și că sezonul 1 este doar începutul a ceea ce va urma!

Pe acelaşi subiect

„Maturizarea mea actoricească s-a petrecut pe platourile de filmare, pe parcursul primului sezon al proiectului “Lia, soția soțului meu”. M-am maturizat in același timp cu personajul pe care îl interpretez. Am trăit un amalgam de emoții atunci când am aflat ce se va întâmpla in următorul sezon al serialului. Lia va trece prin multe încercări, prin situații pe care nici nu mi le puteam imagina și va deveni din ce in ce mai puternică. Veţi vedea o Lia rănită, îngrijorată, susținută de cei dragi, iubită. O femeie care începe să lupte pentru cei pe care îi iubește si care nu renunță. Viața ei se va schimba complet şi abia aştept ca telespectatorii noştri să vadă ce o aşteaptă!”, a dezvăluit Ana Bodea, interpreta Liei, în vreme ce Ştefan Floroaica, cel care îl aduce pe micile ecrane pe Petru Vornicu spune: „În primul rând vreau să le mulţumesc celor care ne urmăresc în fiecare joi, la Antena 1. Fără ei, acest serial nu ar exista. Noi am început deja să filmăm pentru cel de-al doilea sezon şi deja, la o primă citire, pot spune că sezonul 1 a fost o „încălzire” pentru ce va urma de acum încolo. Un personaj-cheie îşi va găsi locul în poveste şi ne va da planurile tuturor peste cap! Despre cine este vorba, telespectatorii vor afla curând!”. 

Şi pentru Ioana Blaj, interpreta lui Alice în Lia – Soţia soţului meu, sezonul al doilea se anunţă unul cu adevărat incitant: „Niciun om nu poate trăi fără iubire. Şi dacă nu o are, e dispus să facă orice pentru a o avea. E o tehnică de supravieţuire. În sezonul doi o veţi vedea pe Alice drept victima unei vieţi trăite în minciună, veţi vedea rezultatul unei educaţii nesănătoase…şi al unui model de viaţă nesănătos. Veţi vedea o femeie rănită, care va face orice îi stă în putinţă ca să nu mai sufere sau să nu mai fie singură în suferinţa ei. Va fi un sezon dur, mult mai dur ca primul, care vă va ţine cu sufletul la gură, care va face să vreţi să vă faceţi una cu personajele pe care le îndrăgiţi şi să luptaţi cu ele!”

Filmările pentru cel de-al doilea sezon al serialului de la Antena 1 sunt în plină desfăşurare în diverse locaţii din Bucureşti şi din împrejurimi, iar telespectatorii pot avea acces la imagini de culisele Lia – Soţia soţului meu urmărind conturile oficiale ale serialului.

Facebook: https://www.facebook.com/LiaOficialSerial 

Instagram: https://www.instagram.com/lia_antena1/ 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » TV » Serialul Lia - Soţia soţului meu de la Antena 1 a fost reînnoit pentru sezonul doi. Filmările au început deja!