Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Te cunosc de undeva! CRBL şi partenerul lui, Vocea din online, puşi în dificultate încă din prima gală. ''Nu am mâncat nimic o zi întreagă''

Cel mai nou sezon Te cunosc de undeva!, ce va avea premiera sâmbătă, de la 20:00, la Antena 1, aduce în faţa telespectatorilor 8 cupluri de artişti în mare formă care au spus <DA> spectaculosului show al transformărilor, însă pentru început, telespectatorii vor cunoaşte doar câte un concurent din fiecare echipă. Este şi cazul echipei formate din câştigătorul primului sezon Te cunosc de undeva!, CRBL, şi partenerul său, Vocea din online, cărora ruleta le-a pregătit pentru debut o transformare spectaculoasă în Marilyn Manson.

de Redactia Observator

la 29.03.2023 , 14:45

Pe lângă provocarea vocală de zile mari pe care personajul le-a adus-o lui CRBL şi partenerului său, cei doi au avut de îndurat şi un „tratament” special, aplicat direct pe dantură, pentru a fi cât mai aproape de referinţă: „Am stat cu staniol pe dinţi mai bine de 10 ore, deci nu am mâncat nimic toată ziua! Vă daţi seama cum îmi voi aminti cina cu pastile de stomac, de după!”, povesteşte amuzat cel supranumit Vocea din online, care nu ratează momentul să îşi taxeze colegii de la canapea. „Aşa sunt oamenii, eu le-am dus cafele la machiaj, i-am întrebat de sănătate, şi ei n-au dat cele 5 puncte! Nu se face!”, a mai glumit artistul.

La rândul său, CRBL dezvăluie: „După cum puteţi observa, cine se aseamănă, se adună! Şi aici nu mă refer la colegii de pe canapea, ci la „jumătatea” mea! Nebunia ne caracteriază şi talentul ne recomandă! Microfonul şi „toacele” nu sunt o problemă pentru noi, nici rujul sau nici juraţii. Problema noastră sinceră este cum împărţim trofeul. Dar, până atunci, vă las să savuraţi cea mai întunecată prestaţie a noastră. În prima ediţie o să înţelegeţi despre ce vorbesc. Ne bazăm pe românii devoratori de umor de calitate din partea noastra, în rest, nu garantez nimic. P.S.: Noi încercăm toate variantele de mită pentru ruletă. Până acum nu ne-a ieşit, dar nu renunţăm. Poate bitcoin?”, a mai glumit CRBL.

Transforming show-ul Te cunosc de undeva!, ce va avea premiera sâmbătă, 1 aprilie, de la 20:00, la Antena 1, vine cu o abordare cu totul şi cu totul nouă. Opt cupluri de artişti în mare formă au spus <DA> spectaculosului show al transformărilor, însă pentru început, telespectatorii vor cunoaşte doar câte un concurent din fiecare echipă. Damian Drăghici şi Vocea care îţi cântă dorul şi Wrs şi Emilian, câştigătorii ultimului sezon al transforming show-ului de la Antena 1, ADDA şi Un artist niciodată trist şi Codruţa Filip şi Inima petrecerii, Nicole Cherry şi Poetul rapp şi Amna şi Milionara din Tenerife, dar CRBL şi Vocea din online şi Anca Ţurcaşiu şi Rebelul cu inimă rock sunt echipele ce promit un spectacol în mare formă în show-ul ce va avea premiera sâmbătă, 1 aprilie, de la 20:00, la Antena 1.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » TV » Te cunosc de undeva! CRBL şi partenerul lui, Vocea din online, puşi în dificultate încă din prima gală. ''Nu am mâncat nimic o zi întreagă''