Video Între iarnă și vară. În sudul României s-au înregistrat 10 grade Celsius, la munte au fost rafale de 140 km/h
Vântul a pus stăpânire peste mare parte din ţară, a oprit distracţia pe pârtie, ba chiar a pus în pericol turiştii aflaţi pe munte. 21 de judeţe sunt sub cod galben sau chiar portocaliu de vijelii până luni dimineaţă.
La peste 1.600 de metri altitudine, vântul suflă chiar şi cu 140 km/h. Din cauza viscolului, instalaţiile de transport pe cablu din Postăvaru au fost oprite.
Claudiu Loghin, reporter Observator: Linia de telecabină Capra Neagră nu funcţionează din cauza vântului extrem de puternic. Din acelaşi motiv, putem vedea pe tabela informativă, faptul că opt din cele zece instalaţii de transport pe cablu nu funcţionează.
Pericolul pentru cei care se aventurează în viscol, pe munte
Cătălin Petrescu, șef Salvamont Poiana Brașov: În zonele în care există un transport masiv generat de aceste rafale de vânt, stratul este foarte mare, înaintarea se face foarte greu, în plus există posibilitatea producerii de avalanşe.
- Cod roșu de vânt și ninsoare viscolită în două județe din țară, în această noapte
- Vremea 31 ianuarie 2022. Se răcește în aproape toată țara, temperaturi minime de -11 grade Celsius
- Vremea 31 ianuarie - 28 februarie 2022. Meteorologii anunță temperaturi ridicate în aproape toată țara, în...
- Vremea de mâine 2 aprilie. Temperaturile scad în zona de nord a ţării. Maximele se vor situa între 9 şi 20 de...
- Vremea de mâine 26 martie. Se mai răceşte un pic faţă de ziua precedentă. Maximele se vor încadra între 12...
În Braşov şi drumurile au devenit dificile din cauza viscolului care aduce zăpada pe şosea. Şi la Straja, 30 de turişti au trecut printr o spaimă cumplită, după ce telescaunul s-a blocat la înălţime. Mai mulţi turişti au fost coborâţi de salvamontişti....pe scară! Chiar şi aşa, unii pasionaţi de munte nu au renunţat la o tură cu schiurile. În judeţul Mureş, lângă Sovata, un utilaj de deszăpezire a ajuns în şanţ, în timp ce curăţa şoseaua. În restul ţării, însă, pare că s-a instalat deja primăvara.
Prognoza meteo. Ce spun meteorologii români
Alina Șerban, meteorolog: Am înregistrat valori în jurul a 10 și ușor peste 10 grade în partea de sud și de vest a teritoriului. Pătrunderi ușor mai reci vor fi active în zilele următoare, astfel încât temperaturile vor fi în scădere treptată de la o zi la cealaltă, dar chiar și așa se vor menține pentru jumătatea de sud a țării peste normele caracteristice perioadei. Deocamdată nu sunt semnale pentru zăpadă, poate așa 2,3 fulgi din când în când cum am avut și în această dimineață, însă aceea nu s-a numit ninsoare, o ușoară fulguială, nicidecum cu depundere de strat de zăpadă.
În sudul ţării vremea va rămâne mai caldă decât în mod normal şi în următoarele zile.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰