Video Vijelia a făcut prăpad pe cea mai înaltă şosea din România. Chioşcurile şi rulotele, luate pe sus de rafalele de peste 140 km/h
După caniculă, au venit furtunile. Atât de violente, că au smuls copacii din rădăcini şi acoperişurile de pe blocuri în mai multe localităţi din ţară. Vijelia a făcut prăpăd şi pe cea mai înaltă şosea din România, unde vântul a bătut cu puterea unui uragan. Meteorologii au emis coduri roşii pe bandă rulantă: 16 numai aseară. Tot sub semnul furtunilor va sta sud-estul ţării şi în această noapte.
O furtună violentă s-a năpustit peste satul Rodna şi a luat pe sus acoperişurile câtorva zeci de case, sub o ploaie de gheaţă. Vântul a bătut cu puterea unui uragan şi i-a înfricoşat pe localnici. De la adăpostul caselor, oamenii au privit înspăimântaţi dezastrul adus de furia naturii.
Vântul a făcut prăpăd pe cea mai înaltă şosea din România şi a luat pe sus chioşcurile şi rulotele comercianţilor de pe marginea şoselei Transalpina. Nimic n-a rămas în picioare în calea rafalelor de peste 140 de kilometri pe oră. Vitrinele frigorifice pline cu sucuri, care cântăresc zeci de kilograme, au fost aruncate în mijlocul drumului. Lângă Novaci, un tir de câteva tone a fost pur şi simplu pus la pământ de puterea vijeliei.
Vijelia cumplită a smuls din rădăcini brazii înalţi de câţiva metri dintr-un cimitir gorjean şi i-a culcat peste pietrele funerare.
''Vânt puternic, vijelie că se învârteau pomii roată. Am spus că gata, e sfârşitul lumii, pe cuvânt.''
- Blocurile din România nu fac față vremii extreme, iar pe Transalpina, rafalele de 140km/h au măturat totul în cale
- Acoperişuri smulse de vijelie şi pereţi ciuruiţi de grindină, după ce vântul a bătut cu peste 100 de...
- Filmul tragediei din Mureș. Fetița de 6 ani peste care a căzut un copac de câteva tone a murit sub ochii...
Furtuna a lăsat în urmă acoperişuri la pământ şi maşini avariate
Tot Gorjul a fost sub cod roşu de furtună. În Târgu Jiu, oamenii fac inventarul prăpădului: acoperişuri puse la pământ şi maşini avariate de ţiglele căzute de sus. O vijelie de aproximativ 10 minute a rupt acoperișul de 200 de metri pătrați al unui bloc din Reşiţa.
''L-a intors din partea asta, l-a intors peste cap, dincolo.''
A fost nevoie de pompieri pentru a-l îndepărta de pe imobil.
În estul ţării, fulgerele au brăzdat cerul toată noaptea. A fost un adevărat spectacol de lumini înaintea furtunii care a adus ploi şi inundaţii. După o ploaie puternică, canalizarea din Tecuci nu a mai făcut faţă, iar locuitorii s-au trezit cu apa peste ei în gospodării.
''A plouat 40 de minute de am crezut că pic. Stau de 20 de ani aici, nu am simţit ca acum. S-au speriat şi câinii, şi eu m-am speriat toată.''
În următoarele ore, furtunile se deplaseză către sud-estul ţării, iar sub cod portocaliu va mai rămâne doar Dobrogea. Vestea bună este că de mâine de la amiază, vremea va fi frumoasă în toată ţara, iar temperaturile vor fi suportabile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰