Antena LIVE

Curs valutar

Video

ANPC şi ANAF vor să confişte veniturile făcute de staţiile care au vândut benzină şi motorină cu preţ majorat artificial

Şeful ANPC condamnă creşterea preţurilor la motorină şi benzină şi spune că se ia în calcul ipoteza unei iniţiative de tip cartelar. Autorităţile iau în calcul confiscare veniturilor realizate de benzinării în urma comericalizării cu preţuri artificial mărite.

De la 10.03.2022, 16:05
WhatsApp
Vezi și:

Preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, a declarat joi, după şedinţa de la Palatul Victoria pe tema creşterii preţurilor la carburanţi, de miercuri, care a produs cozi imense la benzinării în întreaga ţară, că ”am putea vorbi de o structură, sau o iniţiativă de tip cartelar” şi că se analizează dacă unii comercianţi au majorat preţurile pentru că au făcut-o şi alţii.

El a mai spus că se ia în calcul ”confiscarea veniturilor, împreună cu ANAF, realizate în urma comercializării cu preţuri artificial mărite" şi trimiterea acestora către bugetul de stat, pe lângă sancţiunea unei amenzi între 2.000 şi 100.000 de lei.

”Am putea vorbi de o practică comercială incorectă, lucru care ar conduce la emiterea unei dispoziţii de încetare a acesteia, cu consecinţe imediate, până la finalul orelor de program sper să avem deja trase nişte concluzii, să putem evalua întreaga situaţie a pieţei, pentru a fi siguri că în toată ţara aplicăm aceleaşi măsuri şi eventual sancţiuni similare”, a spus şeful ANPC, Horia Constantinescu. 

Ce riscă proprietarii benzinăriilor

Pe acelaşi subiect

El a precizat că proprietarii benzinăriilor riscă, în condiţiile în care nu a fost justificată în niciun fel majorarea preţurilor, să se încadreze şi într-o practică comercială incorectă

”La acest moment am solicitat modalitatea de transmitere de la structura centrală la fiecare punct de lucru a motivării majorării preţurilor imediate. În opinia noastră, atâta vreme cât vorbim de nişte stocuri achiziţionate într-o perioadă în care nu se justifica o majorare, nu înţelegem de ce s-a produs majorarea”, a mai afirmat Constantinescu, precizând că nu ştie cu cât a majorat fiecare benzinărie preţul, urmând să se culeagă informaţiile, în legătură cu documentele fiscale. 

Întrebat de ce s-a scumpit combustibilul, Horia Constantinescu a afirmat că aceste controale se vor face la toţi comercianţii care au majorat preţurile, în mod inexplicabil, mai ales că există şi în mediul online imagini cu majorări ale preţurilor în timp ce cei care filmau se aflau la coadă, aşteptând că cumpere la primul preţ afişat nu la cele care s-au succedat până au ajuns să cumpere”, a arătat el. 

Ce sancţiuni ar putea primi companiile care au mărit preţurile

Horia Constantinescu a mai spus că se analizează dacă unii comercianţi au majorat preţurile pentru că au făcut-o şi ceilalţi.  ”În opinia mea, profană, am putea vorbi de o structură, sau o iniţiativă de tip cartelar, pentru că nu există nicio justificare, dacă a majorat preţul, să o faci şi tu numai în încercarea de a obţine un profit suplimentar". 

Despre sancţiuni, şeful ANPC a spus că se ia în calcul ”confiscarea veniturilor, împreună cu ANAF, realizate în urma comercializării cu preţuri artificial mărite şi trimiterea acestora către bugetul de stat”. ”Cred că această sancţiune este mai dură decât aceea de a aplica o sancţiune între 2.000 şi 100.000 de lei”, a mai afirmat el, adăugând că nu se renunţă la această amendă, dacă se vor constata abateri. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

benzina motorina pret carburant anpc
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024