Limitarea plăţilor cash, pe cale să fie modificată, deşi abia a fost adoptată. Scenariile luate în calcul de Guvern
Întâlnire de gradul 0 la Guvern, între premier şi bancheri, azi de la ora 17. Motivul reuniunii porneşte de la anunţul unor bănci care vor să mărească substanţial comisioanele. Totul, după măsurile fiscale nou introduse. Şi ne referim aici la limitele privind plăţile cash, dar şi la acea limită de numerar care poate exista în casierii, la finalul zilei. Sunt, practic, primele efecte ale acestor măsuri recente. Zilele trecute, printr-o postare pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu acuza băncile de lăcomie, spunând că este "intolerabilă" această creştere artificială a comisioanelor. Executivul ia în calcul mai multe scenarii.
De Mădălina Chiţac la 06.11.2023, 13:25"Vorbim despre o întâlnire extrem de importantă care are loc la Guvern astăzi, la ora 17, întâlnire care vine în contextul scandalului din ultima perioadă. Ce măsuri ar putea fi luate în perioada următoare? Ei bine, s-ar putea renunţa la limitarea plăţilor cash, acesta este un scenariu luat în calcul. S-ar putea să fie modificată această măsură, în ideea în care să fie introduse mai multe excepţii, spre exemplu la plăţile pe care le facem la un supermarket atunci când ne cumpărăm electrocasnice. Liderul PNL Nicolae Ciucă a spus că el nu susţine limitarea plăţilor cash şi că ar trebui să renunţe la această măsură sau să fie crescute plafoanele care au fost deja anunţate. Reacţia băncilor după această măsură a fost una imediată", transmite Mădălina Chiţac, reporter Observator.
"Mai multe bănci au anunţat faptul că majorează comisioanele pentru persoanele fizice, două bănci au făcut deja acest anunţ. De altfel, cea mai mare bancă din România a spus că pentru moment va amâna majorarea acestor comisioane. Vorbim despre o măsură care se aplică din 1 noiembrie şi anume limitarea plăţilor cash şi vreau să vă reamintesc faptul că plăţile către persoanele juridice se vor putea face în limita a 1.000 de lei de persoană pe zi. De asemenea, în ceea ce priveşte încasările şi plăţile dintre o persoană fizică şi una juridică, aici vorbim despre un plafon de 5.000 de lei pe zi şi, de asemenea, vorbim de asemenea despre sumele aflate în numerar în casieria persoanelor juridice nu pot depăşi plafonul de 50.000 de lei la finalul unei zile", adaugă Mădălina Chiţac, reporter Observator.
Ciolacu: Echipa tehnică de la ANAF a venit cu aceste propuneri. Mi s-ar fi părut jenant să ies şi să critic propunerile unor experţi
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni, la sediul PSD, despre plafonarea plăţilor cash, că Ministrul de Finanţe a venit şi a spus că echipa tehnică de la ANAF a venit cu aceste propuneri iar în acel moment, în coaliţie nu a auzit nicio voce. Ciolacu a mai arătat că prioritatea lui este combaterea evaziunii fiscale şi a precizat că nu este vorba de renunţare, este vorba să nu fie lumea afectată. "Nu ştiu dacă modificarea plafoanelor este cea mai bună soluţie. Este o problemă la micii întrreprinzători", a mai spus el, anunţând că se va întâlni cu băncile şi cu IMM-urile, potrivit news.ro.
- Răsturnare de situaţie după ce Banca Transilvania a anunţat creşterea comisioanelor la plăţile cash
- Plăţile cash, limitate. Ciucă cere de urgenţă revizuirea măsurii: "Nu cetățeanul de rând contribuie la...
- Limitarea plăţilor cash aduce măriri de comisioane în cascadă. Nicolae Ciucă anunţă brusc că nu mai susţine...
Premierul a declarat, după şedinţa conducerii partidului, că astăzi va avea o întâlnire cu băncile, apoi cu IMM-urile, pe tema plafonării plăţilor cash. "Nu este vorba de renunţare, este vorba să nu fie lumea afectată. Nu ştiu dacă modificarea plafoanelor este cea mai bună soluţie. Este o problemă la micii întrreprinzători, şi acolo, cu plăţile cash, să nu se facă cozi interminabile la băncă, cred că nimeni nu îşi doreşte acest lucru. de asta vreau să stau de vorbă şi cu IMM-urile. Şi cred că pe grupe de produse, electrocasnice, lucruri necesare în gospodărie, să nu îngreunăm viaţa oamenilor", a spus Ciolacu.
Şeful Executivului a precizat că "aceste măsuri au fost propuse de o echipă tehnică de la ANAF". "Mi s-ar fi părut jenant ca eu, prim-ministru, să ies şi să critic propunerile unor experţi ANAF, nu a fost o propunere politică. Mai mult, ministrul de Finanţe a venit şi, cum e şi normal, avem cea mai mare evaziune fiscală din Europa, vorbim despre ea dar nu vrem să luăm nicio măsură. Ministrul de Finanţe a venit şi a spus că echipa tehnică de la ANAF a venit cu aceste propuneri. În acel moment, în coaliţie, nu am auzit nicio voce", a arătat Ciolacu.
"Prioritatea mea în primul şi în primul rând este combaterea evaziunii fiscale. Vom vedea după discuţia cu băncile"
El a continuat: "Trebuie să ne hotărâm ce vrem să facem cu România şi în ce direcţie".
"Dacă vreţi ca nimeni să nu ia nicio măsură şi toate lucrurile, dar să vorbim în continuare de cea mai mare evaziune din Europa...Cu alte cuvinte, sunt lucruri îndreptăţite care au apărut în spaţiul public şi trebuie gândite şi analizate, dar prioritatea mea în primul şi în primul rând este combaterea evaziunii fiscale. Vom vedea după discuţia cu băncile", a spus Ciolacu.
"Ştiu că s-a creat o emoţie foarte mare, repet, nu am fost niciodată genul de om care să lase funcţionarii în faţă sau restul echipei în faţă şi să o găsesc vinovată de aceste măsuri, vă daţi seama că nu am stat noaptea eu să gândesc măsuri de combatere a evaziunii cum nu este normal. Nnu trebuie să le ştie primul ministru pe toate şi cum se dă un comunicat oficial de la minister", a mai spus Marcel Ciolacu.