Cea mai mare bancă din România măreşte comisioanele din ianuarie. Ciolacu: Lăcomia băncilor nu poate fi alimentată din dezbaterea privind banii cash
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că săptămâna viitoare va convoca la Guvern o întâlnire cu specialiştii din Ministerul Finanţelor şi BNR, dar şi cu reprezentanţii micilor întreprinzători, băncilor şi societăţii civile "pentru a lua o decizie pe subiectul banilor cash", menţionând că este "intolerabil" să se crească "artificial" comisioanele bancare.
Marcel Ciolacu a criticat, vineri, băncile care au început să anunţe că vor majora comisioanele și a afirmat că va convoca o întâlnire cu Ministerul Finanțelor și reprezentanți ai băncilor pentru o decizie privind limitarea plăților cash.
Premierul a transmis că lăcomia băncilor nu poate fi alimentată din dezbaterea privind banii cash şi că este intolerabil să creşti artificial comisioanele bancare. El anunţă că va convoca săptămâna viitoare la Guvern o întâlnire cu specialiştii din Ministerul Finanţelor şi BNR, dar şi cu reprezentanţii micilor întreprinzători, ai băncilor şi ai societăţii civile pentru a lua o decizie pe subiectul banilor cash.
"Lăcomia băncilor nu poate fi alimentată din dezbaterea privind banii cash! Este intolerabil să creşti artificial comisioanele bancare!", a scris premierul într-o postare pe Facebook. Marcel Ciolacu anunţă că va convoca săptămâna viitoare la Guvern o întâlnire cu specialiştii din Ministerul Finanţelor şi BNR, dar şi cu reprezentanţii micilor întreprinzători, ai băncilor şi ai societăţii civile pentru a lua o decizie pe subiectul banilor cash.
"Nu voi renunţa niciodată la lupta împotriva evaziunii. Şi nu voi renunţa să protejez românii de lăcomia unora care vor să facă bani cu orice preţ", mai spune şeful Executivului.
- Primele nemulțumiri după limitarea plăților cash. Probleme pentru angajații din HoReCa: "Nu mi-ar conveni să-mi...
- Plăţile cash, limitate de la 1 noiembrie. Măsurile fiscale vor afecta cel puţin 40% dintre români care nu dețin...
- Plăţile cash vor fi limitate de miercuri. Cât vom mai putea plăti la comercianţi
Scandalul limitărilor plăților cash
Din luna noiembrie s-au redus plăţile cash la companii şi persoane fizice, potrivit unei măsuri cuprinse în pachetul de măsuri-fiscal bugetare asumat de Guvern în Parlament. Plăţile către persoanele juridice se pot face în limita unui plafon zilnic de 1.000 lei/persoană.
În ceea ce priveşte încasările şi plăţile între o persoană juridică şi o persoană fizică, plafonul zilnic este de 5.000 lei către/de la o persoană, iar sumele în numerar aflate în casieria persoanelor juridice nu pot depăşi plafonul de 50.000 lei, la finalul unei zile. Încasările şi plăţile cash între două persoane fizice se pot face în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei.
Banca Transilvania creşte unele comisioane de la 1 ianuarie
În contextul în care băncile trebuie să plătească, începând de anul viitor, o taxă de 2% pe cifra de afaceri, potrivit pachetului de măsuri fiscale stabilit de Guvern, Banca Transilvania, cea mai mare bancă din ţară, şi-a anunţat clienţii că majorează unele comisioane pentru populație și firme, începând cu data de 1 ianuarie 2024.
Potrivit Economedia, vor avea loc următoarele modificări: retragere de numerar de la ghișeu lei: de la 0,8% la 1%, retragere de numerar de la ghișeu valută: de la 0,8% la 1%, depunere numerar la ghișeu: de la 0,3% la 0,5%, plăți intrabancare cu OP la ghișeu: de la 5 lei la 10 lei, plăți intrabancare urgente cu OP la ghișeu: de la 16 lei la 30 lei Totodată, pentru firme, majorează comisionul de administrare a contului de lei/valută de la 5 lei pe lună la 10 lei pe lună. Comisionul de internet banking crește de la 20 la 25 de lei/lună, dar include și mobile bankingul, care anterior se plătea separat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰