Antena LIVE

Curs valutar

Ofertele la energie de peste 1,3 lei kWh, interzise. Unii clienţi au primit chiar şi de peste 5 lei kWh

Ordonanța 119/2022 prin care este stabilit un preț maxim de 1,3 lei/kWh pentru toți consumatorii, indiferent de consum sau profilul acestora a trecut de Senat și ulterior de Camera Deputaților. Proiectul înaintat de Guvern a suferit unele modificări, printre acestea numărându-se și cea prin care furnizorii nu vor mai avea voie să le trimită clienților oferte-tip mai mari decât plafonul reglementat de stat. Acest amendament a fost adoptat deoarece în ultimele luni companiile au trimis oferte care depășesc și 5 lei/kWh.

De la 24.11.2022, 12:36
WhatsApp
Ofertele la energie de peste 1,3 lei kWh, interzise. Unii clienţi au primit chiar şi de peste 5 lei kWh Profimedia

Potrivit amendamentelor PNL, PSD şi UDMR adoptate, preţul final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică este maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 septembrie 2022 - 31 decembrie 2022 de către clienţii casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 0 - 100 KWh inclusiv, maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie 2023 - 31 martie 2025 de către mai multe categorii de clienţi printre care clienţii casnici al căror consum lunar este cuprins între 0 - 100 KWh inclusiv, clienţii casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor sau cei care au în întreţinere cel puţin trei copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învăţământ.

De asemenea, preţul va fi maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 septembrie 2022 - 31 decembrie 2022 de către clienţii casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 a fost între 100,01 - 300 kWh pentru un consum lunar care este de maximum 255 kWh. Tot un preţ maxim de 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, va fi pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie 2023 - 31 martie 2025 de către clienţii casnici al căror consum lunar la locul de consum este cuprins între 100,01 şi 255 kWh. Consumul de energie electrică cuprins între 255 şi 300 KWh/lună se facturează la preţul maxim de 1,3 lei kWh, cu TVA inclus, iar în cazul în care consumul depăşeşte 300 KWh/lună întreg consumul se facturează la preţul maxim de 1,3 lei/kWh.

Ce tarife se vor aplica pentru consumatorii industriali?

Maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, va fi preţul pentru 85% din consumul lunar realizat la locul de consum, diferenţa de consum lunar de energie electrică urmând a fi facturată la preţul maxim de 1,3 lei kWh, cu TVA inclus, în baza declaraţiei pe propria răspundere a reprezentantului legal pentru consumatorii: întreprinderile mici şi mijlocii, operatorii/operatorii regionali ce prestează/furnizează serviciile de utilităţi publice, precum şi Metrorex S.A., operatorii economici din domeniul industriei alimentare, precum şi cei din domeniul agriculturii şi pescuitului, autorităţile şi instituţiile publice locale, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, companiile şi societăţile comerciale de interes judeţean, municipal sau local, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, precum şi aeroporturile care sunt în subordinea Ministerului Transporturilor.

Pe acelaşi subiect

Totodată, preţul va fi plafonat la maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul integral al spitalelor publice şi private, al unităţilor de învăţământ publice şi private, al creşelor, al furnizorilor publici şi privaţi de servicii sociale. Plafonarea se aplică şi pentru situaţiile în care una dintre entităţile menţionate anterior este beneficiarul final al consumului de energie electrică şi/sau pentru toate clădirile care au fost construite şi autorizate cu destinaţia de spitale.

De asemenea, maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, va fi preţul pentru 85% din consumul lunar, realizat la locul de consum, pentru instituţiile publice, altele decât cele prevăzute anterior, precum şi pentru cele aparţinând cultelor recunoscute oficial în România. Diferenţa de consum lunar de energie electrică se facturează la preţul maxim de 1,3 lei kWh, cu TVA inclus.

Cum este reglementat prețul la gazele naturale?

Deputaţii din comisii au mai stabilit ca, pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2025, preţul final facturat de către furnizorii de gaze naturale va fi de maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul anterior la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh, precum şi în cazul producătorilor de energie termică. Începând cu data de 01 ianuarie 2023, de preţul de maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, beneficiază şi clienţii noncasnici din cadrul parcurilor industriale, precum şi cei din cadrul sistemelor de distribuţie închise. Acest preţ final facturat se aplică şi în cazul locurilor de consum ale clienţilor noncasnici racordate în anul respectiv, în imita unui consum anual de cel mult 50.000 MWh.

Potrivit articolelor adoptate, un client nu va avea plafonat preţul decât pentru un singur loc de consum. "În cazul clienţilor casnici, preţul final facturat se aplică doar la locurile de consum de domiciliu/reşedinţă ale clienţilor finali. Clientul casnic care are atât adresă de reşedinţă, cât şi adresă de domiciliu poate beneficia de preţul plafonat fie la adresa de domiciliu, fie la adresa de reşedinţă, pe baza unei declaraţii pe proprie răspundere depusă la furnizor, privind faptul că nu beneficiază de preţ plafonat pentru un alt loc de consum", prevede textul adoptat.

Cum funcționează regularizarea?

"În perioada 1 ianuarie 2023 - 31 martie 2025, preţul din ofertele tip pentru clienţi, elaborate şi publicate de către furnizorii de energie electrică/gaze naturale nu poate depăşi valoarea preţului final facturat", mai prevede proiectul.

De asemenea, "pentru perioada 1 ianuarie 2023 - 31 martie 2025, pentru perioadele de facturare pentru care consumul se stabileşte în baza indexului citit şi transmis de către client, încadrarea în tranşele de consum stabilite potrivit prevederilor art. 1 se realizează pe baza consumului de energie electrică determinat luând în considerare indexul transmis de acesta", prevede textul adoptat.

"În cazul clientului casnic, dacă în urma regularizării, suma plătită de acesta în plus este mai mare de 100 lei, atunci furnizorul este obligat să restituie suma plătită de către client în termen de 5 zile de la data emiterii facturii de regularizare. Sumele sub această valoare vor fi compensate în contul facturilor următoare", mai prevede proiectul.

Deputaţii au mai stabilit că, începând cu 1 septembrie 2022, pe perioada de aplicare a dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, producătorii de energie electrică, entităţile agregate de producere a energiei electrice, traderii, furnizorii care desfăşoară activitatea de trading şi agregatorii care tranzacţionează cantităţi de energie electrică şi/sau gaze naturale pe piaţa angro, precum şi partenerii din contractele financiare de asigurare a riscurilor (contracte de hedging) ai producătorilor de energie electrică plătesc o contribuţie la Fondul de Tranziţie Energetică.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

ordonanta energie facturi gaze naturale energie electrica senat camera deputatilor
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024