Preţ mai mare sau porţie mai mică: un compromis necesar, după noul val de scumpiri. Cât mai costă un burger
Bucătari din toată ţara s-au întâlnit în Bucureşti în acest weekend ca să pregătească cei mai delicioşi burgeri. Şi chiar dacă preţurile sunt mai mari decât în alţi ani, festivalul n-a dus lipsă de clienţi. Faţă de anul trecut, burgerii s-au scumpit şi cu 30%.
De Mădălina Chiţac la 21.05.2022, 20:51"Este vedeta noastră. Este burgerul Queen, cu care vom participa şi la concurs. Sperăm să câştigăm". Irina nu a venit cu mâna goală la festival. "Facem burgerite, nu facem burgeri. Diferenţa o fac sosurile şi legumele. Toţi burgerii conţin carne de cea mai bună calitate, de vită. Vită românească. Toate au salată verde, fresh şi fiecare are sosul ei special", explică ea.
Cât costă un burger. Preţurile au crescut
Un burger costă 30 şi 40 de lei, cu 20% mai mult decât anul trecut. Cauza, scumpirile. "De la materie primă, consumabile, benzină. Absolut tot. Şi ca să putem păstra aceeaşi calitate, să putem păstra aceeaşi reţetă, aceleaşi ingrediente, nu avem cum", mai spune Irina, reprezentant burgerie.
Cine n-a vrut să ridice preţul, a tăiat din porţie. "Burgerii sunt de o cantitate mai mică. Toate s-au scumpit, iar acest cost se va întâlni în costul final al burgerului. Consumatorul va avea de suferit", crede Liviu Ganea, proprietar burgerie. "Carnea, în primul rând, s-a scumpit foarte mult. Apoi legumele, cartofii. Procentual, de 25%. Cam aşa", mărturiseşte Cezar, reprezentant burgerie.
- Preţurile reale ale apartamentelor închiriate în Bucureşti. Proprietarii cer şi 100 de euro în plus
- Consumăm fără să ştim un "cocktail" de chimicale. Mii de substanţe cu efecte necunoscute intră în contact cu...
- Food Truck Festival, o experienţă gastronomică de neuitat în Constanța. Pofticioșii au avut de unde alege
Nici berea sau limonada nu au scăpat de scumpiri
Iar într-o zi ca de vară, lângă un burger e nevoie şi de o băutură rece. "Avem limonadă cu aromă de căpşuni, de fructul pasiunii, kiwi, zmeură. Şi limonadă simplă pentru cei care nu tolerează zahărul", spune o vânzătoare de limonadă. "Faţă de anii trecuţi, clar preţurile sunt mai mari", zice un vânzător de bere care speră să dea 10 - 20 de mii de pahare. Chiar şi aşa, pe la festival au trecut mii de persoane.
Un burger ne costă şi 45 de lei, iar pentru o porţie de cartofi prăjiţi plătim 12 lei în plus. Paharul cu limonadă e 15 lei, iar cel de bere 10 lei. Dacă facem un calcul, pentru aceste produse plătim peste 80 de lei. Iar dacă mai punem la socoteală şi preţul biletului de intrare la festival, care e de 25 de lei pe zi, ajungem să scoatem din buzunar mai bine de 100 de lei.